StiripesurseDiasporaMoscova declară persona non grata un diplomat eston

Moscova declară persona non grata un diplomat eston

Publicat:

Ministerul de Externe rus a anunţat marţi că l-a declarat persona non grata pe un diplomat eston, al cărui nume nu îl face public, ‘pe baza principiului reciprocităţii’, informează agenţia de presă oficială rusă TASS, potrivit agerpres.

Acesta este al doilea diplomat eston expulzat din Federaţia Rusă în mai puţin de o lună, într-o escaladare a scandalului de spionaj cu Tallinnul, în contextul relaţiilor deja tensionate dintre Moscova şi Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

Rusia l-a acuzat luna trecută pe unul dintre consulii Estoniei de activităţi de spionaj şi l-a expulzat, determinând Estonia să expulzeze la rândul său un diplomat rus.

Ambasadorul Estoniei la Moscova, Margus Laidre, a fost convocat marţi la sediul MAE rus, unde i s-a adus la cunoştinţă despre expulzarea diplomatului, care trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în decurs de o săptămână, potrivit TASS.


Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

“I-a fost transmis un protest ferm şi o notă care precizează că, pe baza principiului reciprocităţii, un angajat al misiunii diplomatice estone din Moscova este declarat persona non grata şi trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse într-o săptămână”, a precizat instituţia diplomatică rusă.

Totodată, MAE rus avertizează autorităţile estone împotriva ‘complicării în continuare a situaţiei pe care au agravat-o deja la extrem’, adăugând că, în caz contrar, Moscova va răspunde într-un mod hotărât, conform TASS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.