StiripesurseDiasporaMoscova ia în considerare continuarea cooperării pe ISS până în 2028

Moscova ia în considerare continuarea cooperării pe ISS până în 2028

Publicat:

Rusia ia în considerare continuarea cooperării pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până în 2028, în pofida tensiunilor foarte puternice existente cu Occidentul din cauza invaziei Ucrainei, transmite duminică DPA, potrivit agerpres

“Considerăm că este posibil să continuăm să folosim ISS într-o configuraţie minimă până la construcţia unei staţii orbitale ruseşti, adică până în 2028”, a declarat duminică ministrul rus al industriei, Denis Manturov, conform agenţiei ruse Interfax, citate de DPA.

Citește și : Biden a declarat că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat în 2024, dar nu a luat încă o decizie oficială

Moscova ameninţase că va înceta cooperarea spaţială pe ISS după ce actualul contract expiră, în 2024.

Denis Manturov a susţinut că noua dată pentru încheierea acestei cooperări îi va permite Rusiei să-şi asigure continuitatea programului său spaţial, adăugând că acesta este singurul mod de a proteja expertiza tehnică şi industrială rusă, precum şi imaginea şi independenţa Rusiei ca naţiune care explorează cosmosul.


Anterior, şeful programului spaţial rusesc cu echipaje umane, fostul cosmonaut Serghei Krikaliov, a declarat că speră ca Guvernul de la Moscova să extindă actualul acord pentru a continua folosirea comună a ISS. Această declaraţie a fost făcută după ce şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Iuri Borisov, a anunţat că această cooperare se va încheia după 2024, dar fără a preciza o dată exactă.

Citește și : Zelenski acuză Rusia că întârzie ‘în mod deliberat’ trecerea navelor încărcate cu cereale ucrainene

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.