StiripesurseDiasporaMoscova învinuieşte SUA şi UE pentru provocările din Kosovo

Moscova învinuieşte SUA şi UE pentru provocările din Kosovo

Publicat:

Rusia a învinuit sâmbătă Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) pentru “provocările de la Priştina”, condamnând folosirea violenţei de către Kosovo pentru a forţa intrarea primarilor a trei localităţi în primării blocate de minoritatea sârbă, care nu recunoaşte legitimitatea edililor, transmite EFE, potrivit agerpres

“La Priştina, acest act barbar, care vizează în mod clar continuarea epurării etnice anti-sârbe, este prezentat în mod batjocoritor ca o dovadă a bunelor intenţii ale “autorităţilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comentariu pe site-ul ministerului de externe.

Citește și : Scholz afirmă că summitul NATO va fi consacrat ‘mai ales’ sprijinului concret pentru Ucraina

Ea a adăugat că degradarea situaţiei din Kosovo este o consecinţă directă a unei “abordări maliţioase, care scoate în evidenţă poziţia neocolonială occidentală în Balcani”.

“Am avertizat în repetate rânduri că reprezentanţii tandemului SUA-UE nu sunt mediatori, ci instigatori ai conflictului, care subminează fundamentele juridice internaţionale ale reglementării situaţiei din Kosovo şi întârzie o soluţie reciproc acceptabilă, care este posibilă doar pe baza rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU”, a subliniat Zaharova.


Moscova, a adăugat ea, condamnă cu fermitate acţiunile provocatoare ale Priştinei, care “duc situaţia într-o fază fierbinte şi reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii întregii regiuni a Balcanilor”.

Citește și : Putin se declară surprins de manifestările anti-ruseşti din Georgia

Vineri, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite, ţări garante ale forţelor de menţinere a păcii în Kosovo, au condamnat folosirea violenţei de către autorităţile kosovare şi au cerut ca acestea să ia măsuri “imediat” pentru a calma situaţia.

În acelaşi timp, cele cinci puteri occidentale şi-au exprimat îngrijorarea faţă de decizia Serbiei de a ridica nivelul de alertă al trupelor sale de la graniţa cu Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.