StiripesurseExterneMoscova jubilează după înfrângerile suferite de Macron şi Scholz în alegerile...

Moscova jubilează după înfrângerile suferite de Macron şi Scholz în alegerile europarlamentare

Publicat:

Moscova jubilează după înfrângerile suferite de Macron şi Scholz în alegerile europarlamentare

Politicienii ruşi s-au bucurat luni de înfrângerile grele suferite de partidele preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz în alegerile pentru Parlamentul European, iar Kremlinul a ţinut să sublinieze că partidele de dreapta sunt în ascensiune în Europa, relatează Reuters.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că rezultatele reflectă, în parte, “politica ineptă” a ambilor lideri de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia. “Este timpul să ne retragem. La mormanul de cenuşă al istoriei!” a postat Medvedev pe platforma X, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Valentina Matvienko, şefa camerei superioare a parlamentului, a declarat că Macron şi Scholz au “suferit o înfrângere zdrobitoare cu partidele lor, (care) confirmă încă o dată eşecul lor ca politicieni naţionali şi europeni”.

“Mai mult, în cazul lor, acesta este un rezultat binemeritat, care vine după mulţi ani de ignorare completă a nevoilor reale ale oamenilor şi ale societăţii”, a scris ea pe Telegram.


Rusia curtează de mult timp lideri din dreapta politică europeană, precum premierul ungar Viktor Orban şi Marine Le Pen din Franţa, şi doreşte să exploateze orice semn de divizare în Europa care ar putea slăbi sprijinul pentru Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a observat că, după alegerile europene, majoritatea din Parlamentul European va fi în continuare pro-UE şi pro-Ucraina, dar ascensiunea partidelor de dreapta este clară. “Această dinamică este vizibilă cu ochiul liber şi, bineînţeles, în ciuda faptului că proeuropenii îşi păstrează pentru moment poziţiile de lider, în timp, partidele de dreapta le vor călca pe urme”, a prognozat el. “Urmărim îndeaproape aceste procese”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Putin.

În Franţa, preşedintele Macron a convocat alegeri legislative anticipate, primul tur urmând să aibă loc pe 30 iunie, după ce partidul său centrist a obţinut mai puţin de jumătate din scorul obţinut de partidul lui Le Pen, Rassemblement National (RN). Peskov a mai declarat că Rusia va monitoriza cu atenţie votul anticipat, “mai ales ţinând cont, să spunem, de atitudinea extrem de neprietenoasă şi chiar ostilă a conducerii franceze faţă de ţara noastră”.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Macron a enervat Rusia cu o serie de declaraţii în ultimele săptămâni, inclusiv prin lansarea ideii de a trimite trupe europene pentru a ajuta Ucraina în război.

Înaintea ultimelor alegeri prezidenţiale franceze, din 2022, Macron a acuzat-o pe rivala sa, Marine Le Pen, că este “dependentă” de Rusia şi de Putin, citând un împrumut pe care partidul ei l-a obţinut de la o bancă ceho-rusă. Le Pen s-a întâlnit cu Putin la Kremlin în 2017, dar de la începutul războiului din Ucraina a condamnat invazia Moscovei şi a încercat să minimalizeze comentariile anterioare în care îşi exprima admiraţia faţă de liderul rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.