Pierre Moscovici, comisarul european pentru Economie preferă dialogul în locul impunerii unor sancțiuni financiare împotriva Italiei, însă această opțiune există dacă este necesară, a declarat marți un membru de rang înalt al cabinetului comisarului, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit agerpres.
Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat marți că Executivul UE ar putea sancționa Italia cu o amendă în valoare de 3 miliarde de euro pentru încălcarea unor reguli privind bugetul.
Citește și : Statele Unite boicotează Conferinţa pentru Dezarmare a ONU de la Geneva prezidată de Venezuela
“Comisarul Moscovici a fost mereu, din principiu, în favoare dialogului, considerând că dacă un proces se încheie cu sancțiuni reprezintă un eșec”, a informat sursa.
“Avem nevoie de dialog cu Italia, dar dacă astfel de măsuri sunt necesare, comisarul a informat clar că dacă legile UE nu sunt respectate, atunci sancțiunile există ca parte a procesului”, a adăugat acesta.
Citește și : Tot mai multe şcoli din Afganistan au devenit ţintele atacurilor teroriste











