StiripesurseDiasporaMoţiune de cenzură împotriva guvernului bulgar

Moţiune de cenzură împotriva guvernului bulgar

Publicat:

Principalul partid de opoziţie din Bulgaria a depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului premierului Kiril Petkov în legătură cu politica economică, o decizie care ar putea duce la căderea coaliţiei aflate la putere după doar şase luni de mandat, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Partidul de centru-dreapta GERB, al fostului premier Boiko Borisov, acuză administraţia lui Petkov că nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a contracara creşterea inflaţiei, determinată de războiul din Ucraina. Votul este aşteptat săptămâna viitoare.

Vezi şi: Maduro face o vizită neaşteptată în Qatar – VIDEO – Black News

“Am depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului din cauza eşecului său în privinţa politicii economice şi fiscale”, a declarat Desislava Atanasova, membră importantă a GERB.

Partidul lui Borisov intenţionează să poarte discuţii cu toate celelalte grupuri politice din parlament pentru a sprijini moţiunea, a adăugat ea.


Preţurile de consum în Bulgaria au crescut cu 14,4% în aprilie, cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, în special din cauza scumpirilor la alimente şi energie.

Petkov, un economist de 42 de ani ales în decembrie pe baza unei platforme de reforme şi anticorupţie, a spus că va încerca să asigure sprijin parlamentar pentru un guvern minoritar după ce formaţiunea politică populistă ITN a părăsit coaliţia formată din patru partide.

Citeşte şi: NATO: Ucraina are nevoie de ‘mai multe arme grele’ – Black News

În ciuda unor dezertări în cadrul ITN, guvernul mai are încă nevoie de şapte mandate parlamentare pentru a deţine o majoritate.

O criză politică riscă să încetinească eforturile de reformă din Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, şi ar putea pune în pericol planul de a primi fondurile europene de relansare şi de a adopta moneda euro, programată pentru 2024, comentează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.