StiripesurseDiasporaMuzeele din Berlin, redeschise cu precauţie după ridicarea restricţiilor

Muzeele din Berlin, redeschise cu precauţie după ridicarea restricţiilor

Publicat:

Un număr limitat de muzee din Berlin urmează să fie redeschise la data de 12 mai, după o pauză de două luni, în contextul ridicării graduale a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, informează duminică agenţia DPA, scrie agerpres.

Printre muzeele care se redeschid marţi se numără unele dintre cele mai importante astfel de instituţii din Berlin, precum Altes Museum, Alte Nationalgalerie, Pergamon Panorama şi galeria de artă Gemaeldegalerie.

Citește și : Obama, atac dur la adresa lui Trump: Gestionarea crizei, ‘un dezastru haotic absolut’

Aceste deschideri iniţiale sunt un test. “Vom fi în continuare foarte atenţi – în viitor, vom prefera să fim mai restrictivi decât prea deschişi în acest sens”, a declarat Hermann Parzinger, preşedintele fundaţiei SPK, care conduce unele dintre cele mai populare instituţii culturale din capitala Germaniei, inclusiv Insula Muzeelor din Berlin.

Acest sit din Patrimoniul Mondial UNESCO atrage în mod obişnuit peste trei milioane de vizitatori pe an.


Mai multe măsuri restrictive au fost adoptate pentru a reduce pericolul de infectare permiţând în acelaşi timp vizitatorilor să se bucure de expoziţii.

Săgeţile îi direcţionează pe vizitatori prin muzee într-un singur sens, după cum a explicat Ralph Gleis, directorul Nationalgalerie din Berlin.

Muzeul va vinde bilete online, în acestea fiind precizată perioada de acces, după cum a spus Gleis, măsura fiind luată pentru a se evita formarea cozilor. În muzeu pot avea acces maximum trei sute de persoane o dată.

Citește și : FMI avertizează că protecţionismul ar putea afecta redresarea economiei mondiale

Personalul muzeului aflat în exterior şi la fiecare etaj va explica regulamentul vizitatorilor şi se va asigura că aceştia păstrează o distanţă corespunzătoare nu doar faţă de operele de artă, ci şi de celelalte persoane, a precizat Gleis.

De asemenea, vor fi publicate informaţii detaliate despre modul de respectare a regulilor privind distanţarea socială. “Am învăţat multe despre cum se face acest lucru de la supermarketuri”, a adăugat Gleis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.