StiripesurseDiasporaNaţiuni din NATO şi UE condamnă exerciţiile navale organizate de Africa...

Naţiuni din NATO şi UE condamnă exerciţiile navale organizate de Africa de Sud cu Rusia şi China

Publicat:

Diplomaţi din state care fac parte din Uniunea Europeană şi NATO au condamnat, vineri, exerciţiile navale organizate de Africa de Sud în comun cu Rusia şi China, pe fondul eforturilor marilor puteri de extindere a influenţei pe continentul african, informează mediafax.

Nave militare din Africa de Sud, Rusia şi China participă începând de vineri, timp de zece zile, la exerciţii militare efectuate în largul coastelor sud-africane, iar analiştii consideră că este o strategie riscantă pentru Guvernul sud-african să găzduiască astfel de manevre exact la împlinirea unui an de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina.

Citește și : Kievul rămâne ferm: Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei înainte să înceapă negocierile

“Aceste exerciţii vor fi o scânteie”, afirmă Steven Gruzd, analist la Institutul sud-african pentru Afaceri Internaţionale, citat de agenţia Reuters.

Guvernul sud-african susţine că menţine o poziţie neutră faţă de conflictul din Ucraina şi a respins criticile, amintind că a organizat exerciţii similare cu Franţa, în noiembrie 2022. “Africa de Sud, ca orice stat independent şi suveran, are dreptul să îşi exercite relaţiile externe în conformitate cu interesele naţionale”, a argumentat recent Ministerul sud-african al Apărării.


Însă şase diplomaţi din state membre NATO sau ale Uniunii Europene au condamnat exerciţiile militare. “Nu este corect, le-am transmis că nu aprobăm aceste acţiuni”, a afirmat unul dintre diplomaţi, citat de Reuters.

Rusia a trimis la aceste exerciţii o fregată dotată cu noua generaţie de rachete hipersonice Zircon.

Citește și : Moscova confirmă numirile recente în fruntea districtelor militare ale Federaţiei Ruse

 

“Nu sunt sigur că Africa de Sud înţelege cu adevărat potenţialul reacţiilor negative”, a atras atenţia analistul Steven Gruzd.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.