StiripesurseȘtirile zileiNATO caută 'opţiuni' pentru a ajuta Forţa antijijadistă G5 Sahel

NATO caută ‘opţiuni’ pentru a ajuta Forţa antijijadistă G5 Sahel

Publicat:

NATO “examinează în prezent opţiuni pentru un sprijin sporit acordat G5 Sahel”, o forţă multinaţională antijihadistă, a anunţat secretarul general al ONU Antonio Guterres într-o scrisoare recentă adresată Consiliului de Securitate şi citată vineri de France Presse, potrivit agerpres.

Acest sprijin din partea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord ar putea fi exprimat “prin intermediul Agenţiei sale de sprijin şi aprovizionare. NATO intenţionează să îşi desfăşoare propria evaluare, ce va face lumină asupra angajamentului său viitor în regiunea Sahel”, a declarat şeful ONU fără alte detalii în această scrisoare văzută joi de AFP.

Citește și : Eurodeputaţii cer crearea unei capacităţi comune de apărare cibernetică în UE

El mai spune că rămâne “convins” de necesitatea creării unui birou de sprijin al ONU pentru forţa G5 Sahel (aproximativ 5.000 de soldaţi din Mali, Mauritania, Niger, Ciad şi Burkina Faso) care ar fi finanţată din contribuţiile obligatorii ale Naţiunilor Unite.

“Aceasta este cea mai bună abordare pentru a oferi sprijin durabil şi previzibil Forţei comune”, apreciază Antonio Guterres, în timp ce Statele Unite, principalul contribuabil financiar la ONU, au refuzat până acum această opţiune apreciată în Franţa şi ţări africane.


La jumătatea lunii iunie, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, administraţia lui Joe Biden, ca şi cea precedentă a lui Donald Trump, a respins o astfel de perspectivă. “Este important să se menţină o linie clară între lupta împotriva terorismului şi menţinerea păcii pentru a proteja imparţialitatea şi personalul ONU”, a susţinut atunci ambasadorul american adjunct Jeffrey DeLaurentis.

De câţiva ani, Statele Unite declară că vor să acorde prioritate ajutorului bilateral către cele cinci ţări membre ale G5 Sahel, mai degrabă decât implicării crescute a ONU.

“Crearea Forţei comune G5 Sahel, în ciuda provocărilor persistente, este o manifestare puternică a voinţei politice a celor cinci state din Sahel ce merită sprijinul comunităţii internaţionale”, insistă totuşi Guterres.

“În timp ce toţi interlocutorii subliniază sprijinul lor ferm pentru Forţa comună G5 Sahel considerată ca o iniţiativă excepţională ce merită sprijin internaţional, nu există o convergenţă de opinii în cadrul comunităţii internaţionale cu privire la modul cel mai bun de sprijin”, recunoaşte şeful ONU.

Consiliul de Securitate, sub preşedinţia Kenyei, a planificat o vizită în Sahel (Mali şi Niger) la sfârşitul lunii pentru a studia parametrii de securitate din această regiune şi găsi o unitate.

Citește și : Preşedintele parlamentului ucrainean a fost DEMIS după ce s-a certat cu Zelenski

Dacă “Uniunea Africană şi-a exprimat voinţa şi interesul pentru un rol sporit”, această instituţie consideră în acelaşi timp că are nevoie de “sprijinul financiar al unui alt donator pentru ca acest lucru să se concretizeze”, precizează Antonio Guterres.

Până în prezent, prin misiunea sa de pace Minusma în Mali, ONU contribuie la aprovizionarea cu combustibil, apă şi raţii alimentare a batalioanelor G5 Sahel, cărora le oferă şi asistenţă medicală, în cadrul unui acord bilateral încheiat acum câţiva ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.