StiripesurseDiasporaNATO începe în Germania cel mai mare exerciţiu aerian din istoria...

NATO începe în Germania cel mai mare exerciţiu aerian din istoria sa

Publicat:

NATO începe luni cel mai important exerciţiu de manevre aeriene, coordonat de Germania şi menit să demonstreze unitatea membrilor săi în faţa potenţialelor ameninţări, în special din partea Rusiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Exerciţiul “Air Defender 23” se va desfăşura până pe 23 iunie şi va reuni aproximativ 250 de avioane militare din 25 de state membre NATO şi partenere, inclusiv Japonia şi Suedia, ţară candidată la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Citeşte şi: Contraofensiva Ucrainei a început. Obiectivele ei nu sunt strict militare – Black News

Până la 10.000 de persoane vor lua parte la acest exerciţiu menit să consolideze interoperabilitatea şi protecţia împotriva dronelor şi rachetelor de croazieră în cazul unui atac asupra oraşelor, aeroporturilor sau porturilor situate pe teritoriul NATO.

Exerciţiul a fost conceput în 2018, parţial ca răspuns la anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, deşi nu vizează în mod specific pe cineva, a declarat generalul Ingo Gerhartz, şeful Forţelor Aeriene Germane, în timpul prezentării exerciţiului.


NATO este hotărâtă să apere “fiecare centimetru” din teritoriul său, dar nu va fi direcţionat “niciun zbor, de exemplu, către Kaliningrad”, enclava rusă care se învecinează cu Polonia şi Lituania, membre NATO, a dat asigurări generalul german. “Suntem o alianţă defensivă şi aşa este planificat acest exerciţiu”, a insistat el.

Însă aceste manevre vor avea ca scop şi transmiterea unui mesaj, în special Rusiei, a explicat presei ambasadoarea Statelor Unite în Germania, Amy Gutmann. “Aş fi foarte surprinsă dacă un lider mondial nu ar lua în considerare ce demonstrează acest lucru în privinţa spiritului acestei alianţe, ce înseamnă puterea acestei alianţe, şi asta îl include pe domnul Putin”, a argumentat ambasadoarea americană. “Prin sincronizare ne sporim forţa”, a adăugat ea.

Nu există planuri în această etapă pentru a face din Air Defender un exerciţiu regulat, a precizat ambasadoarea Gutmann. Dar, a adăugat ea, “nu vrem ca acest exerciţiu să fie ultimul”.

Citeşte şi: Privite de la Kiev, atuurile și slăbiciunile Europei sunt dureros de vizibile – Black News

Exerciţiul va include pregătire operaţională şi tactică, în principal în Germania, dar şi în Cehia, Estonia şi Letonia. Cancelarul Olaf Scholz va vizita vineri piloţii la baza de pe aerodromul Schleswig-Jagel din nordul Germaniei.

În opinia generalului Michael Loh, exerciţiul va viza “să completeze prezenţa permanentă a Statelor Unite în Europa” şi să ofere pregătire “la o scară mai mare decât ceea ce se realizează de obicei pe continent”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.