StiripesurseDiasporaNATO îşi întăreşte forţele în România şi în Slovacia

NATO îşi întăreşte forţele în România şi în Slovacia

Publicat:

Franţa şi Belgia vor desfăşura unităţi militare în România pentru a constitui un grup tactic al NATO în această ţară şi un altul va fi constituit în Slovacia, au confirmat autorităţile acestor ţări după anunţurile făcute vineri la summitul Alianţei, relatează duminică France Presse, potrivit agerpres.

În cadrul Forţei de reacţie rapidă, Franţa va desfăşura în România 500 de militari cu vehicule blindate şi dispozitive de luptă, a precizat vineri seara şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, după anunţurile făcute de preşedintele Emmanuel Macron.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Belgia va trimite la rândul său 300 de militari în această ţară. “Ei se vor desfăşura în cursul săptămânii viitoare în cadrul unui batalion franco-german din Forţa de reacţie rapidă, care va asigura o misiune de protecţie şi descurajare”, a anunţat sâmbătă ministrul apărării belgian Ludivine Dedonder.

Unităţile franceză şi belgiană fac parte din forţa operaţională interarme cu foarte înalt nivel de pregătire (VJTF) a NATO. Ele vor constitui primele elemente ale grupului tactic al Alianţei în România al cărui comandament urmează a fi preluat de Franţa, a precizat o sursă diplomatică.


Alt grup tactic va fi stabilit în Slovacia, a precizat sâmbătă ambasadorul slovac la NATO, Peter Bator. El va fi dotat cu un sistem de apărare antiaeriană Patriot şi ar urma să conţină peste 1.000 de militari din unităţi venite din Germania, Olanda, Republica Cehă, Polonia, Slovenia şi SUA, a precizat acesta.

Constituirea acestor două noi grupuri tactice face obiectul unui acord în cursul reuniunii miniştrilor apărării ai ţărilor membre NATO în 16-17 februarie, a precizat aceeaşi sursă diplomatică.

NATO a desfăşurat deja patru grupuri tactice multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia din 2017 pentru “a răspunde unei întăriri militare a Rusiei în regiunea Mării Baltice şi utilizării forţei împotriva vecinilor săi”.

În total 4.500 de militari din ţările NATO sunt desfăşuraţi în aceste patru ţări şi constituie “forţe pregătite de luptă”, precizează Alianţa. Ele sunt conduse de Regatul Unit (în Estonia), Canada (în Letonia), Germania (în Lituania) şi SUA (în Polonia).

NATO a stabilit de altfel o prezenţă avansată adaptată în România, cu o brigadă multinaţională şi nave. SUA au trimis în ianuarie o unitate de blindate Stryker şi 1.000 de militari în România la o bază situată în apropierea Mării Negre, veniţi ca suplimentare la cei 900 militari americani care staţionau deja pe teritoriul român.

Avioane germane şi italiene asigură de altfel “poliţia aeriană” în această zonă.

Alianţa Nord-Atlantică şi-a activat joi planurile de apărare cu scopul de a putea desfăşura capacitatea Forţei de reacţie rapidă “acolo şi dacă va fi necesar”.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

SUA au anunţat a doua zi trimiterea a 7.000 de militari în Germania şi plasarea în alertă a altor 12.000 pentru a consolida forţa NATO.

Italia, la rândul său, este pregătită să desfăşoare 3.400 de militari, a anunţat şeful guvernului italian Mario Draghi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.