StiripesurseȘtirile zileiNATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

NATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

Publicat:

Uniunea Europeană şi NATO au semnat marţi o nouă declaraţie comună – a treia, după cele din 2016 şi 2018 – pentru a continua să-şi dezvolte cooperarea, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, transmit EFE şi dpa, potrivit agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedinţii Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi al Consiliului European, Charles Michel, au semnat documentul la sediul alianţei nord-atlantice din Bruxelles.

Citeşte şi: Sârbii bosniaci sunt gata să îşi apere libertatea, afirmă liderul lor, Milorad Dodik – Black News

Cele două părţi lucrează de mai multă vreme la această declaraţie, care iniţial urma să fie gata înaintea summitului liderilor NATO care s-a desfăşurat la Madrid în iunie 2022.

La Varşovia, în iulie 2016, cele două organizaţii au creat cadrul pentru consolidarea cooperării, pe fondul provocărilor comune în est şi în sud şi, în decembrie acelaşi an, miniştrii de externe ai NATO au aprobat o declaraţie cu 42 de măsuri comune pentru impulsionarea cooperării NATO-UE. Ulterior, în decembrie 2017, acestui document i-au mai fost adăugate încă 32 de măsuri.


A doua declaraţie comună între UE şi alianţa nord-atlantică a fost lansată la 10 iulie 2018, iar ambele organizaţii au căzut de acord cu acel prilej să avanseze rapid în domenii precum mobilitatea militară, lupta împotriva terorismului şi întărirea anduranţei în faţa riscurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, precum şi să promoveze agenda privind femeile, pacea şi securitatea.

Secretarul general al NATO a subliniat în diverse ocazii necesitatea de a extinde cooperarea dincolo de mobilitatea militară, anduranţa la tehnologiile emergente şi disruptive şi impactul schimbărilor climatice asupra securităţii.

Cooperarea ”este mai importantă ca oricând”, a declarat Stoltenberg, după semnarea declaraţiei comune, potrivit dpa. ”Trebuie să continuăm să întărim parteneriatul dintre NATO şi Uniunea Europeană şi trebuie să consolidăm în continuare sprijinul nostru pentru Ucraina”, a adăugat el, care a făcut referire totodată la o întâlnire pe care a avut-o cu Von der Leyen şi cu Michel la doar câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pentru a evidenţia relaţiile apropiate dintre UE şi NATO.

”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile şi să ne divizeze. Este evident că a eşuat în ambele planuri”, a insistat Stoltenberg.

Declaraţia semnată marţi menţionează explicit China, pentru prima oară. ”Afirmarea în creştere şi politicile Chinei reprezintă provocări pe care trebuie să le abordăm”, a declarat secretarul general al NATO.

Citeşte şi: UE are nevoie de noi modalităţi pentru a sprijini firmele în tranziţia energetică – Black News

Totodată, UE şi NATO s-au angajat să furnizeze ucrainenilor toate mijloacele militare necesare pentru a-şi apăra patria, iar ”săptămâna viitoare” sunt programate discuţii cu privire la tipul de arme care poate fi furnizat.

”Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuţii cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de arme sunt necesare şi cine este în măsură să le furnizeze, din rândul aliaţilor”, a menţionat Stoltenberg după semnarea declaraţiei comune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.