StiripesurseDiasporaNATO simulează o intervenţie rapidă în Polonia şi ţările baltice

NATO simulează o intervenţie rapidă în Polonia şi ţările baltice

Publicat:

Germania va găzdui anul viitor centrul logistic al unui important exerciţiu sub conducerea forţelor armate ale SUA, a anunţat Ministerul Apărării german, transmite miercuri agenţia de presă DPA, potrivit agerpres.

Ministerul i-a informat pe reprezentanţii grupurilor parlamentare din Comisia de apărare a Bundestagului (parlamentul) marţi seara că alte 16 state membre NATO, inclusiv Germania, vor fi implicate în acest exerciţiu.

Citeşte şi: Deputaţii italieni votează pentru reducerea numărului de parlamentari

În cadrul exerciţiului ‘Defender 2020,’ armata americană se va antrena pentru desfăşurarea rapidă a unei divizii în Polonia şi în statele baltice, conform unui document consultat de DPA.

Între lunile aprilie şi mai, trupele vor trece prin Germania cu sprijinul Bundeswehr-ului. Armata germană va participa nemijlocit la acest exerciţiu.


Citeşte şi: Boris Johnson face ULTIMA ofertă Uniunii Europene

Conform părţii americane, va fi cel mai mare exerciţiu de acest gen din Europa în ultimii 25 de ani, la care vor participa aproximativ 20.000 de militari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.