StiripesurseDiasporaNavalnîi relatează cum a petrecut revelionul într-o celulă disciplinară

Navalnîi relatează cum a petrecut revelionul într-o celulă disciplinară

Publicat:

Opozantul Aleksei Navalnîi, aflat de aproape doi ani în închisoare în Rusia, a relatat într-o comunicare cu avocaţii săi cum a petrecut noaptea de Anul Nou într-o celulă disciplinară, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Mesajul publicat luni, apreciat de agenţia citată ca un nou exemplu de înăsprire a condiţiilor de detenţie impuse celui mai cunoscut disident rus, precizează că administraţia penitenciarului a decis să îi aplice o pedeapsă de 15 zile de carceră pentru nerespectarea regulamentului. Concret, Navalnîi susţine că a fost sancţionat pentru că şi-a făcut toaleta de dimineaţă la orele 05.24, cu 36 de minute înainte de momentul prevăzut, 06.00.

Citește și : Forţele ucrainene rămân pe poziţii în două oraşe-cheie din estul Ucrainei

“Aşa mi-au stricat planul de a petrece un super-revelion cu un pachet de chipsuri şi o cutie de conserve de saira (peşte de origine japoneză – n. red.) pe care le pusesem deoparte”, a scris opozantul. Miezul nopţii l-a găsit împreună cu alţi doi deţinuţi, dintre care unul “psihotic”, care “urla”. “Una peste alta, sunt mulţumit. Oamenii plătesc pentru a petrece un revelion original, pentru mine a fost gratis”, a comentat el cu umorul obişnuit.

Navalnîi a menţionat şi că în ultimele luni este închis de obicei împreună cu un deţinut cu probleme de igienă, care arată ca un “boschetar”, dar “acum trebuie numit şoferul de tractor, fiindcă l-am spălat bine, iar asta e meseria lui”.


Opozantul a precizat că administraţia îl obligă pe colegul lui să facă naveta între celulă şi infirmerie, unde se manifestă o epidemie de gripă. “S-ar zice că îl folosesc ca armă bacteriologică, nu e de mirare că e deprimat”, a adăugat el, încheind cu “La mulţi ani, sănătate!”.

Citește și : Facebook ELIMINĂ postările care sprijină asaltul din Brazilia

Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, imediat ce s-a întors din Germania, unde fusese tratat pentru o intoxicaţie cu un agent neurotoxic, pentru care consideră vinovat Kremlinul. În martie 2022, el a mai primit o condamnare de nouă an de închisoare în regim strict, în urma unor acuzaţii de “escrocherie” pe care le consideră fictive. În octombrie anul trecut, i s-a comunicat că este acuzat şi de alte infracţiuni, pentru care ar putea fi condamnat la încă 30 de ani de detenţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

O moldoveancă a fost strivită de o maşină fără şofer în Roma

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.