StiripesurseDiasporaNavalnîi, somat să revină până marţi în Rusia, altfel riscă să...

Navalnîi, somat să revină până marţi în Rusia, altfel riscă să ajungă la închisoare

Publicat:

Serviciul rus al Penitenciarelor l-a somat pe disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în Germania după atacul neurotoxic din august, să revină până marţi în Rusia, în caz contrar riscând să fie arestat pentru încălcarea termenilor unei sentinţe cu suspendare, informează mediafax.

Serviciul rus al Penitenciarelor a acuzat luni că Aleksei Navalnîi încalcă termenii sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare, deoarece nu poate fi verificat de autorităţile judiciare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlui judiciar expiră pe 30 decembrie, iar Navalnîi ar trebui să se prezinte la o secţie judiciară.

Citește și : BoJo este în culmea fericirii după acordul post-Brexit: ‘Este un nou punct de pornire pentru relaţia cu UE’

“Persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de instanţă, sustrăgându-se supravegherii de către Inspectoratul Penal”, anunţă Serviciul rus al Penitenciarelor, citat de agenţia Reuters.

Aleksei Navalnîi, aflat în Germania, afirmă că a primit somaţie de a se prezenta la o secţie judiciară din Moscova până marţi dimineaţă.


Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a liderului opoziţiei ruse, afirmă că este imposibil ca Navalnîi să revină la Moscova până marţi. “Este absolut imposibil să ajungă mâine la Inspectoratul Penal din Moscova. Dar Serviciului Penitenciarelor îi pasă de logică? Li s-a dat un ordin şi îl îndeplinesc”, a acuzat Kira Yarmysh.

Citește și : Austria ia măsuri drastice în staţiunile de schi: Limitează locurile de parcare şi măreşte spaţiul pentru stat la coadă

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău, pe 20 august, într-un avion care zbura între oraşele Tomsk şi Moscova, după ce a băut un ceai în aeroport, înaintea decolării. Piloţii avionului au decis aterizarea de urgenţă în oraşul Omsk, unde disidentul rus a primit primele îngrijiri medicale. Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit. Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost transferat în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Aleksei Navalnîi şi-a revenit la câteva săptămâni după atac. Rusia a negat orice implicare în incident.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.