StiripesurseDiasporaDupă negocieri îndelungate Olanda are un nou Guvern - Guvernul Rutte...

După negocieri îndelungate Olanda are un nou Guvern – Guvernul Rutte III este alcătuit din 24 de membri

Publicat:

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat vineri numele celor 16 miniştri şi opt secretari de stat care vor alcătui viitorul guvern Rutte III, la peste şapte luni de la alegerile parlamentare, transmite AFP. 

Cele patru partide ale noii coaliţii guvernamentale au dat undă verde vineri seară acestei “frumoase echipe”, după cum s-a exprimat premierul liberal, citat de agenţia olandeză de presă ANP.

Învingători în alegerile din martie, liberalii Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD) obţin nouă posturi, faţă de câte şase pentru progresiştii din D66 şi creştin-democraţii din CDA şi trei pentru Uniunea Creştină (CU).

Premierul va avea trei viceprim-miniştri, Kajsa Ollongren (D66) – însărcinată cu Afacerile interne -, Hugo de Jonge (CDA) – titular la Sănătate publică -, şi Carola Schouten (CU).


Aceasta va primi noul portofoliu al Agriculturii, Naturii şi Calităţii alimentare, înfiinţat în contextul în care Olanda s-a aflat în centrul crizei ouălor contaminate cu insecticidul fipronil care în august s-a răspândit în Europa.

Coordonatoare specială a Naţiunilor Unite pentru Liban, fostă directoare a UNICEF pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi fostă administratoare adjunctă a Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), Sigrid Kaag (D66) devine ministra comerţului exterior şi a cooperării pentru dezvoltare.

Halbe Zijlstra (VVD), fost secretar de stat pentru Învăţământ şi Cultură şi lider al grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, îi va succede lui Bert Koenders în fruntea diplomaţiei.

Printre celelalte posturi-cheie: Ferdinand Grapperhaus (CDA) la Justiţie şi Securitate, Wopke Hoekstra (CDA) la Finanţe, Ank Bijleveld (CDA) şi Barbara Visser (VVD) ca ministră şi secretar de stat la Apărare, precum şi Eric Wiebes (VVD), ministrul Afacerilor economice şi Climatului.

Cu zece femei, paritatea nu a fost atinsă. “Mi-aş fi dorit să fie mai multe, dar, în final, înainte de orice, contează cele mai bune persoane,”, a reacţionat Mark Rutte.

Numai trei membri ai fostului guvern, printre care premierul, se regăsesc în noul cabinet.

Liderii grupurilor parlamentare care au participat la negocierile pentru formarea coaliţiei au salutat un “guvern cu personalităţi puternice” care au “cunoştinţe, experienţă şi prospeţime” şi în care au “multă încredere”. Alexander Pechtold (D66), Sybrand Buma (CDA) şi Gert-Jan Segers (CU) rămân lideri ai grupurilor parlamentare.

Mark Rutte urmează să îi primească individual pe vicepremieri sâmbătă, după care luni şi marţi va discuta cu miniştrii şi secretarii de stat. Ulterior, guvernul va fi numit şi va depune jurământul în faţa regelui Willem-Alexander.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.