StiripesurseȘtirile zileiNegocierile privind pacea în Afganistan sunt pe ''calea cea bună'', potrivit...

Negocierile privind pacea în Afganistan sunt pe ”calea cea bună”, potrivit emisarului american

Publicat:

Negocierile privind pacea în Afganistan sunt “pe calea cea bună”, a declarat joi reprezentantul special al SUA pentru reconciliere în Afganistan, Zalmay Khalilzad, subliniind totuşi că mai sunt multe de făcut, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Drumurile către pace nu sunt adesea o linie dreaptă” şi “situaţia în Afganistan este complexă”, dar “suntem pe drumul cel bun, împreună”, a scris el, referindu-se la un mesaj scris pe Twitter de preşedintele Donald Trump care a declarat miercuri că “discuţiile avansează”.

Citește și : Forumul de Afaceri Republica Moldova-România se desfăşoară la Chişinău

“Am făcut progrese semnificative în două chestiuni esenţiale: lupta împotriva terorismului şi retragerea trupelor”, a scris reprezentantul american pentru pace în Afganistan într-o serie de patru mesaje postate pe Twitter.

Dar, a spus el, “asta nu înseamnă că am terminat”. ”Nu am terminat nici măcar cu aceste întrebări şi trebuie să mai lucrăm la alte chestiuni vitale cum ar fi dialogul inter-afgan şi o încetare a focului totală”, a explicat responsabilul american.


SUA şi talibanii au purtat discuţii directe din vară în încercarea de a pune capăt celui mai îndelungat conflict din istoria SUA.

O delegaţie americană a negociat şase zile cu reprezentanţi ai talibanilor săptămâna trecută la Doha, unde grupul insurgent are un birou politic.

Ambele părţi au semnalat “progrese” şi Khalilzad a afirmat că a fost elaborat un “proiect de acord”. Ei au convenit să continue negocierile, însă nu a fost anunţată nicio dată în mod public.

Reprezentantul SUA a criticat, de asemenea, ”scepticii” care s-au grăbit să judece prima parte a unui efort mult prea mare ca şi cum s-ar fi ajuns la un acord.

Citește și : Președintele Serbiei i-a cerut ajutorul lui Trump pentru găsirea unei soluţii sustenabile şi durabile pentru Kosovo

“Un război de patruzeci de ani nu va fi rezolvat într-o singură întâlnire”, a avertizat el.

Guvernul afgan şi-a manifestat în repetate rânduri frustrarea faţă de aceste negocieri la care nu este invitat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.