StiripesurseȘtirile zileiNepalul aniversează 70 de ani de la cucerirea vârfului Everest

Nepalul aniversează 70 de ani de la cucerirea vârfului Everest

Publicat:

Fii neozeelandezului Edmund Hillary şi ai nepalezului Tenzing Norgay Sherpa au prezidat, luni, evenimentele din Nepal prilejuite de cea de-a 70-a aniversare a cuceririi istorice de către taţii lor a vârfului Everest, cel mai înalt vârf montan (8.849 m) al lumii, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Nu doar Ed Hillary şi Tenzing Norgay sunt cei care au atins Everestul, ci umanitatea întreagă”, a declarat Peter Hillary în faţa unei şcoli fondate de tatăl său Edmund în satul izolat Khumjung, la 3.790 m altitudine.

Citește și : Coreea de Nord va organiza o reuniune cheie despre economie la începutul lunii iunie

Cucerirea “Acoperişului Lumii”, cum este supranumit Everestul, pe 29 mai 1953, a schimbat alpinismul pentru totdeauna şi i-a acoperit de glorie pe neozeelandez şi pe ghidul său nepalez în întreaga lume.

Membrii familiilor respective s-au reunit împreună cu responsabili locali luni dimineaţă, pentru a inaugura Oficiul de turism “Sir Edmund Hillary”, instalat în acelaşi sediu cu şcoala inaugurată în 1961.


Mici lampioane au fost aprinse în faţa portretelor fotografice ale lui Edmund Hillary şi Tenzing Norgay Sherpa, iar fii lor, Peter Hillary şi Jamling Norgay Sherpa, au tăiat o panglică roşie la inaugurarea centrului.

Un muzeu renovat a fost deschis, de asemenea, în numele lui Tenzing Norgay la Namche Bazar, cel mai mare pol turistic situat pe drumul spre tăbăra de bază a Everestului.

La Kathmandu, oficiali şi sute de alpinişti au participat la aceste festivităţi. Printre aceşti şi Kami Rita Sherpa, supranumit “Omul Everestului”, care a cucerit pentru a 28-a oară Everestul, săptămâna trecută.

Citește și : Acordul asupra datoriei SUA pregătit să fie înaintat Congresului

În ultimele şapte decenii, peste 6.000 de alpinişti au atins cel mai înalt vârf al lumii, conform site-ului Himalayan Database, iar peste 300 şi-au pierdut viaţa, dintre care 12 anul acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.