StiripesurseȘtirile zileiNepalul repatriază 8000 de turiști

Nepalul repatriază 8000 de turiști

Publicat:

Nepalul a început joi evacuarea turiştilor, la o zi după ce guvernul acestei ţări a anunţat că va facilita repatrierea a mii de străini rămaşi blocaţi în acest stat asiatic, ca urmare a interdicţiei de circulaţie impuse pentru a limita pandemia de COVID-19, informează DPA, potrivit agerpres.

Dhananjay Regmi, directorul executiv al Consiliului turismului din Nepal, a declarat pentru DPA că, potrivit estimărilor, între 8.000 şi 9.000 de străini sunt în prezent blocaţi în diverse părţi ale ţării.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

Datele exacte cu privire la numărul şi naţionalitatea acestora urmează să fie oferite în urma colaborării cu agenţiile de turism şi de trekking şi cu ambasadele.

“Am adus deja câteva sute de turişti la Kathmandu, iar alţii sunt pe drum spre capitală”, a precizat Regmi.


Pe de altă parte, agenţiile de trekking se plâng că nu primesc suficient sprijin din partea autorităţilor.

“Guvernul nici măcar nu aranjează trimiterea unor vehicule pentru a-i duce înapoi”, a declarat Rajkumar Thapa, un agent de trekking care încearcă să-şi readucă clienţii din zona Taberei de Bază de pe muntele Annapurna.

Potrivit lui Thapa, circa 300 de turişti aşteaptă încă să fie evacuaţi din zona respectivă.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Toate ambasadele majore din Kathmandu şi-au îndemnat cetăţenii să le contacteze, în condiţiile în care Nepalul rămâne în izolare.

Mai mulţi factori, printre care lipsa de coordonare şi de informaţii actualizate, au împiedicat operaţiunile de salvare, a precizat Dandu Raj Ghimire de la Departamentul de turism. În plus, “mulţi alţi turişti călătoresc singuri fără a apela la o agenţie specializată”, a adăugat el.

Luni, Nepal a intrat în izolare naţională, sub auspiciile căreia libertatea de circulaţie a cetăţenilor este redusă la minimum, iar autorităţile pot da pedepse cu închisoarea celor care refuză să se conformeze. Izolarea va rămâne în vigoare până la 31 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.