StiripesursePoliticăNesterovschi: Au făcut gălăgie și ne-au distrus corturile din Bălți

Nesterovschi: Au făcut gălăgie și ne-au distrus corturile din Bălți

Publicat:

Partidul Renaștere îi va oferi un avocat bărbatului care la data de 4 august a fost reținut de oamenii legii după ce le-ar fi reproșat acestora cu privire la dezasamblarea corturilor formațiunii politice.

Anterior, reprezentanții Poliției au precizat că scoaterea corturilor a avut loc din cauza unor încălcări admise de Partidul Renaștere, care se referă la distribuirea materialelor electorale, potrivit stiri.md.

Citește și : CEC-ul răspunde la criticile venite de la Primărie

„Mai întâi i-au trimis la noi pe susținătorii lor, care nu sunt în totalitate adecvați. Aceștia au făcut gălăgie și ne-au distrus corturile.

Când au văzut că ne continuăm munca, au decis să ne trimită polițiști.


Inițial, oamenii legii ne-au luat pliantele.

Noi am mers la compromis și am făcut altele cu un alt fel de design. Ulterior au venit și ne-au demontat corturile, care erau amenajate absolut legal.

Ne-au spus să-i acționăm în judecată dacă ceva nu ne place, iar peste doi-trei ani le vor întoarce”, a declarat Alexandr Nesterovschi.

De asemenea, Nesterovschi menționează că bărbatul reținut la Bălți este învinuit că a opus rezistență polițiștilor și că le-a adus vătămări corporale.

„Nouă polițiști au încercat să confiște un cort din centrul orașului Bălți.

Au încercat să smulgă cortul din mâinile unui deputat, iar când un om simplu le-a făcut observație, toți nouă l-au reținut și cu picioarele l-au împins în mașină.

Citește și : Diana Șoșoacă le-a cerut parlamentarilor moldoveni să voteze Unirea Moldovei cu România

 

Au indicat că bărbatul a opus rezistență și vătămările corporale care le-ar fi adus polițiștilor. Noi i-am oferit un avocat, care îl va apăra până la sfârșit”, a mai spus deputatul.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.