StiripesurseSintezeNetanyahu cere o anchetă completă şi anunţă o zi de doliu...

Netanyahu cere o anchetă completă şi anunţă o zi de doliu naţional după tragedia de la Meron

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat vineri o anchetă completă cu privire la busculada produsă în cursul nopţii la o sărbătoare religioasă în nordul ţării, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 44 de oameni, şi a decretat o zi de doliu naţional duminică, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Netanyahu s-a deplasat vineri în oraşul Meron, unde s-a întâlnit cu poliţişti şi alte servicii implicate în eforturile de salvare.

Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

‘Catastrofa de la Muntele Meron este una dintre cele mai grave care au lovit statul Israel’, a scris el pe Twitter, exprimându-şi simpatia faţă de familiile victimelor şi urându-le însănătoşire grabnică răniţilor.


Totodată, Netanyahu le-a cerut oamenilor să se abţină de la a răspândi zvonuri pe reţelele sociale.

Între timp, biroul preşedintelui Reuven Rivlin i-a îndemnat pe cei care îşi caută apropiaţii dispăruţi să contacteze preşedinţia. ‘Vom depune toate eforturile pentru a-i găsi’, a spus Rivlin.

Funeralii sunt prevăzute vineri la Ierusalim şi Tel Aviv.

Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, a preluat 150 de răniţi în cursul nopţii, dintre care şase în stare critică.

Postul de televiziune Kan, ale cărui imagini arătau o barieră metalică ruptă de o mulţime compactă, a adăugat că 18 persoane se află într-o stare ‘preocupantă’.

Citeşte şi:  Republica Cehă prelungeşte starea de urgenţă până pe 3 decembrie

Circumstanţele tragediei nu au fost clarificate deocamdată.

Zeci de mii de persoane participau în noaptea de joi spre vineri la acest pelerinaj anual, cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Pelerinajul, care are loc cu ocazia sărbătorii Lag Baomer, se desfăşoară la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc.

Lag Baomer este o sărbătoare plină de bucurie, ce marchează amintirea încheierii unei epidemii devastatoare în rândul elevilor unei şcoli talmudice din acea vreme.

Autorităţile au permis participarea a 10.000 de persoane în incinta mormântului. Potrivit organizatorilor însă, peste 650 de autobuze au fost închiriate în toată ţara, ceea ce înseamnă cel puţin 30.000 de persoane, în timp ce presa locală a raportat 100.000 de participanţi.

Comandantul poliţiei regiunii nord, Shimon Lavi, le-a declarat jurnaliştilor că îşi asumă responsabilitatea’ catastrofei.

Din afara ţării au venit în cursul zilei mai multe mesaje de susţinere pentru poporul israelian.

Citeşte şi:  Ministrul neozeelandez al sănătăţii A FUGIT din izolare şi s-a dus la plajă

Citeşte şi: Evreii S-AU CĂLCAT în picioare la o sărbătoare din nordul Israelului (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis pe Twitter ‘forţă şi curaj’ poporului israelian ‘pentru a traversa aceste vremuri dificile’.

La rândul lor, Uniunea Europeană şi Franţa au transmis, în mesaje separate, condoleanţe familiilor victimelor şi ‘restabilire grabnică persoanelor rănite’.

‘Scene teribile la sărbătoarea de Lag Baomer în Israel’, a scris şi premierul britanic Boris Johnson pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.