StiripesurseSintezeNetanyahu declară stare de urgenţă în Lod şi trimite trupele speciale...

Netanyahu declară stare de urgenţă în Lod şi trimite trupele speciale să facă ordine

Publicat:

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a decretat miercuri stare de urgenţă în oraşul Lod din centrul Israelului unde în ultimele ore, conform poliţiei, au avut loc revolte ale minorităţii arabe, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, premierul Netanyahu a declarat că a dat undă verde pentru declararea stării de urgenţă în Lod, în timp ce poliţia a informat despre ‘revolte’ ale minorităţii arabe locale după moartea violentă, marţi, a unui arab israelian.

Citeşte şi: Hamas lansează sute de rachete asupra Israelului – Black News

Potrivit unui fotograf al AFP, prim-ministrul Israelului s-a deplasat la Lod în noaptea de marţi spre miercuri pentru a face apel la calm, în timp ce în acest oraş situat în apropierea aeroportul internaţional Ben Gurion se instala un dispozitiv puternic de securitate.


Luni seara târziu, Lod, un oraş cu o populaţie mixtă de 77.000 de locuitori, 47.000 de evrei şi 23.000 de arabi, situat în suburbiile Tel Avivului, a fost scena unor ciocniri violente, în urma cărora un arab israelian a fost ucis de un evreu.

Marţi seară, în timp ce manifestaţiile s-au înmulţit în Ierusalimul de Est, în Cisiordania, dar şi în oraşele arabe din Israel, situaţia a degenerat la Lod, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie.

“Revolte de amploare au izbucnit din partea unor rezidenţi arabi, punând în pericol locuitorii”, se arată într-un comunicat al poliţiei.”Au fost incendiate vehicule şi avariate bunuri”.

Pentru a veni în sprijinul poliţiei locale, guvernul a desfăşurat în Lod unităţi ale poliţiei de frontieră cu sediul în Cisiordania ocupată.

Potrivit presei israeliene, trei sinagogi şi mai multe magazine din Lod au fost incendiate.

Scene de violenţă au avut loc şi în alte localităţi unde locuiesc arabi israelieni, precum Akko (Acre),Wadi Ara sau Jisr A-Zarqa în apropiere de Haifa, unde au fost arestate opt persoane, potrivit poliţiei.

Demonstraţiile, escaladarea şi ciocnirile din oraşele arabe israeliene au început în urma ciocnirilor din ultimele zile de pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est.

Citeşte şi: Ciocnirile violente dintre palestinieni şi israelieni au continuat şi noaptea trecută – Black News

Peste 700 de palestinieni au fost răniţi începând de vineri în confruntările cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est.

În semn de ‘solidaritate’ cu palestinienii din Ierusalimul de Est, mişcarea islamistă Hamas din Fâşia Gaza a lansat începând de luni peste 500 de rachete către Israel, ucigând trei persoane.

La rândul lor, forţele aeriene israeliene au bombardat Fâşia Gaza, ucigând cel puţin 32 de palestinieni, printre care mai mulţi copii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.