StiripesurseExterneNetanyahu: Israelul va 'prelua controlul asupra întregii' Fâşii Gaza

Netanyahu: Israelul va ‘prelua controlul asupra întregii’ Fâşii Gaza

Publicat:

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat luni că Israelul va „prelua controlul asupra întregii” Fâşii Gaza, unde armata israeliană a ucis 52 de persoane de noaptea trecută până acum.

„Luptele sunt intense, iar noi progresăm. Vom prelua controlul asupra întregului teritoriu al enclavei”, a afirmat şeful guvernului israelian, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Agenţia umanitară a ONU, Ocha, a anunţat, la rândul său, că se află în “discuţii” cu Israelul, la o zi după decizia acestuia de a ridica parţial blocada la toate ajutoarele umanitare în Gaza, impusă din 2 martie, criticată la nivel internaţional, inclusiv de SUA.

Paralel cu intensificarea operaţiunilor militare, Israelul poartă discuţii indirecte de încetare a focului cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, al cărei atac în sudul Israelului, din 7 octombrie 2023, a dus la declanşarea actualului război în Fâşia Gaza.


Pe teren, apărarea civilă din Gaza a raportat luni moartea a 52 de persoane în bombardamentele israeliene asupra enclavei. Armata israeliană a făcut apel la evacuarea imediată a palestinienilor din diferite sectoare din sudul Fâşiei Gaza, între care guvernoratul Khan Yunis, în vederea unei “ofensive fără precedent”.

Lupte intense în apropierea spitalului Nasser din Khan Yunis

Martori au relatat pentru AFP despre lupte duse în apropierea spitalului Nasser din Khan Yunis şi o intervenţie a forţelor speciale israeliene la domiciliul unui combatant palestinian.

„L-au executat pe tată şi i-au răpit fiul de 10 ani şi pe mama copilului”, a declarat Mohammad Sarhane, evocând o scenă “apocaliptică”, cu tiruri de arme “peste tot, centuri de foc, avioane de luptă şi elicoptere”, timp în care s-a refugiat împreună cu copiii săi “în cea mai izolată parte a casei de teama tirurilor şi a exploziilor de obuze”.

Armata a declarat că a atacat duminică “peste 160 de ţinte teroriste” în întreaga enclavă, inclusiv “puncte de lansare a rachetelor antitanc” şi “infrastructuri subterane”.

Pe plan umanitar, “autorităţile israeliene ne-au contactat pentru reluarea livrării unui ajutor limitat”, a declarat Ocha, menţionând că sunt în curs de desfăşurare discuţii privind modalităţile de furnizare.

„Două milioane de oameni suferă de foame” în Gaza, în timp ce „tone de hrană sunt blocate la graniţă”, susţine şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Oameni mor din cauza unor boli care pot fi prevenite în timp ce medicamentele aşteaptă la graniţă, iar atacurile asupra spitalelor îi privează pe oameni de asistenţa necesară”, a adăugat el.

Netanyahu, presat să permită ajutor umanitar în Gaza

Netanyahu a anunţat duminică seara că Israelul a autorizat intrarea în Gaza a unei “cantităţi de alimente de bază”.

El a precizat luni că ţări “prietene” i-au transmis că nu ar mai putea susţine continuarea războiului dacă se răspândesc „imagini de foamete în masă”. Aliatul său şi ministrul de extremă dreapta, Itamar Ben Gvir, l-a acuzat că a făcut o “greşeală gravă”.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Netanyahu a mai afirmat duminică seara că este deschis unui acord care ar include încetarea ofensivei militare în Gaza, cu condiţia “exilării” Hamas şi a “dezarmării” enclavei.

Până în prezent, gruparea Hamas a respins astfel de cereri, declarându-se pregătită să elibereze toţi ostaticii răpiţi în 7 octombrie în cadrul unui acord global, care ar pune capăt războiului şi ar prevedea o retragere totală a Israelului din Fâşia Gaza.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.