StiripesurseDiaspora'Nicio otravă' nu a fost descoperită în organismul lui Aleksei Navalnîi...

‘Nicio otravă’ nu a fost descoperită în organismul lui Aleksei Navalnîi (medic)

Publicat:

“Nicio otravă” nu a fost descoperită în organismul lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse internat la reanimare într-un oraş din Siberia după ce s-a simţit foarte rău, a anunţat vineri unul dintre medicii-şefi ai instituţiei spitaliceşti, precizând că starea lui este încă “instabilă”, informează AFP, scrie agerpres.

“Până la această oră nicio otravă nu a fost identificată în sânge şi urină, nu sunt urme ale unei asemenea prezenţe”, a spus Anatoli Kalinincenko, director-adjunct al spitalului de urgenţă nr.1 din Omsk, unde a fost internat opozantul rus. “Nu credem că este vorba de o otrăvire”, a continuat acesta, adăugând că nu poate face public diagnosticul lui Navalnîi din motive legale, dar că el a fost adus la cunoştinţa familiei sale.

Citește și : Zbigniew Rau, noul ministru de externe al Poloniei

Potrivit lui Anatoli Kalinincenko, starea lui Navalnîi este “instabilă”, ceea ce nu permite transferul lui într-un spital din străinătate, în pofida faptului că un avion medical a sosit deja la Omsk, închiriat de un ONG pentru a-l duce pe opozantul rus în Germania.

Aleksei Navalnîi, unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova cu avionul când i s-a făcut rău. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk. Opozantul a fost internat aici la spital, aflat în comă, plasat la reanimare şi conectat la un ventilator pulmonar.


Susţinătorii săi s-au declarat convinşi că el a fost victima unei “otrăviri intenţionate”, “cu ceva amestecat în ceaiul” pe care Aleksei Navalnîi l-a băut cu puţin timp înainte de a se îmbarca în avion.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 6,9 în largul Indoneziei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.