StiripesurseDiasporaNiciunul dintre canditații pentru șefia AIEA nu au obținut majoritatea de...

Niciunul dintre canditații pentru șefia AIEA nu au obținut majoritatea de două treimi

Publicat:

Diplomatul argentinian Rafael Grossi conduce în cursa pentru postul de director al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) după sesiunea de vot de luni, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Grossi a obţinut 20 de voturi din partea celor 35 de ţări membre în consiliul de conducere al AIEA, în timp ce rivalul său român, Cornel Feruţă, care asigură interimatul în fruntea organizaţiei, a primit 14 voturi, conform unui comunicat al organizaţiei.

Citește și : Trump se gândeşte să facă publice fragmente din înregistrarea video a operaţiunii împotriva lui al-Baghdadi

Cu toate acestea, ambasadorului Argentinei în Austria îi lipseşte majoritatea de două treimi de care ar avea nevoie pentru a deveni director general.

Noi sesiuni de vot secret sunt programate pentru marţi şi miercuri, dar procesul ar putea necesita runde suplimentare pentru a obţine majoritatea necesară.


AIEA a început procesul de selecţie a unui nou director general după decesul, în iulie, al japonezului Yukiya Amano.

Citește și : Interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în Bagdad, din cauza protestelor antiguvernamentale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.