Noi evacuări de urgenţă în mai multe localităţi afectate de inundaţiile grave din Siberia de Vest

Publicat:

Noi evacuări de urgenţă în mai multe localităţi afectate de inundaţiile grave din Siberia de Vest

Autorităţile din regiunile ruse Tiumen şi Kurgan, din Siberia de Vest, au solicitat, marţi, evacuări de urgenţă în mai multe localităţi afectate de inundaţiilor grave din zonele de la graniţa cu Kazahstanul, transmite AFP.

Guvernatorul regiunii Tiumen, Alexandr Moor, a dispus “evacuarea urgentă a zonelor cu inundaţii probabile”, în special în satele Palenka, Novoguireevka şi Afonkino, situate foarte aproape de frontieră, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

În această regiune, nivelul râului Ichim a atins, pe alocuri, 808 centimetri, considerat “critic”, potrivit administraţiei locale.

Locuitorii oraşului Ichim, cu o populaţie de aproximativ 67.000 de persoane, au primit marţi dimineaţă mesaje text prin care li se solicita să îşi părăsească gospodăriile.

Au fost înfiinţate adăposturi temporare pentru a găzdui persoanele evacuate.

În regiunea învecinată Kurgan, nivelul râului Tobol a crescut cu 111 centimetri într-un interval de 24 de ore, atingând 742 de centimetri.

Aproximativ 21 de localităţi au primit ordin de evacuare, potrivit administraţiei locale.

Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Alexandr Kurenkov, şi guvernatorul regiunii Kurgan, Vadim Shumkov, au survolat cu elicopterul zonele afectate, marţi, a informat această instituţie.

Nivelul fluviului Ural a scăzut în regiunea Orenburg, aflată în centrul inundaţiilor din ultimele zile. În ultimele 24 de ore, apele s-au retras din aproximativ o mie de case inundate, potrivit autorităţilor regionale.

Însă, oraşul Orsk, unde situaţia s-a îmbunătăţit recent după inundaţiile grave de săptămâna trecută, a fost din nou ameninţat după revărsarea apelor dintr-un baraj de pe un curs secundar din regiune.

În Kazahstan, de asemenea afectat de inundaţii, autorităţile au indicat săptămâna trecută că peste 100.000 de persoane au trebuit evacuate.

Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

Inundaţiile care afectează ambele ţări sunt provocate de ploile intense asociate cu o creştere a temperaturilor şi topirea zăpezii şi gheţii. Potrivit oamenilor de ştiinţă, încălzirea globală favorizează evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi precipitaţiile abundente.

Unul dintre colaboratorii apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat marţi că autorităţile au eşuat în demersul de gestionare a inundaţiilor grave, nereuşind să minimizeze pagubele, a relatat agenţia oficială de ştiri rusă RIA, citată de Reuters. Comentariile lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, au fost făcute după inundaţiile grave din sudul Munţilor Ural din Rusia şi din nordul Kazahstanului.

Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor va vota săptămâna aceasta proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Charles Michel: Războiul Rusiei în Ucraina întăreşte argumentele UE pentru o nouă extindere

Charles Michel: Războiul Rusiei în Ucraina întăreşte argumentele UE pentru o nouă extindere Invazia din 2022 a Rusiei în Ucraina a dat un nou impuls...

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul de la Washington, dar exclude un acord pentru aderarea Ucrainei la NATO

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul de la Washington, dar exclude un acord pentru aderarea Ucrainei la NATO Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg...

Vremea în Săptămâna Patimilor: maxime termice de până la 24 grade

Vremea în Săptămâna Patimilor: maxime termice de până la 24 grade Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat pe parcursul acestei săptămâni, înainte de Paști,...

Scene sângeroase pe o stradă din România: Un bărbat şi-a înjunghiat soţia; femeia a murit la spital

Scene sângeroase pe o stradă din România: Un bărbat şi-a înjunghiat soţia Scene sângeroase pe stradă! Un bărbat şi-a înjunghiat soţia, în Olt. Femeia a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.