StiripesurseȘtirile zileiNoi proteste în nord-estul Indiei - O persoană a murit

Noi proteste în nord-estul Indiei – O persoană a murit

Publicat:

O persoană a murit joi în urma protestelor desfășurate în statul Assam, din nord-estul Indiei, față de modificarea legislației privind cetățenia, au informat surse medicale, citate de site-ul agenției de presă Reuters, scrie mediafax.

Protestele din India au fost declanșate de un proiect de lege, aprobat de Parlament, care permite acordarea cetățeniei indiene pentru persoanele de altă religie decât cea musulmană din Afganistan, Bangladesh și Pakistan.

Citește și : Greta Thunberg va participa vineri la o grevă în favoarea climei la Torino

Modificarea legislativă a fost propusă de către partidul premierului Narendra Modi, BJP, iar partidele din opoziție, grupuri ale minorităților naționale, profesori universitari și mai mulți oficiali americani contestă acest proiect, întrucât ar discrimina comunitatea musulmană și ar permite obținerea cetățeniei pe criterii religioase, fapt ce ar încălca Constituția.

Ramen Talukdar, directorul unui spital din Guwahati, cel mai mare oraș din statul Assam, a declarat că cinci protestatari au fost aduși la spital cu răni provocate de gloanțe, iar unui dintre aceștia a decedat.


Autoritățile indiene au trimis mii de militari în Assam pentru a controla miile de persoane care au ieșit în stradă pentru a protesta față de noua lege. O mișcare împotriva imigrației există de zeci de ani în Assam, stat care se află la granița cu Bangladesh.

Forțele de ordine au fost nevoite să facă uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimile de protestatari din Guwahati. Manifestanții susțin că modificarea legislației privind cetățenia va duce la o suprapopulare a țării, permițându-le multor cetățeni din Bangladesh să devină cetățeni indieni.

Citește și : Macron susţine rolul energiei nucleare în atingerea neutralităţii din punct de vedere climatic

Mai mulți protestatari au încercat să incendieze o gară și au vandalizat alte trei. Mai multe trenuri au fost suspendate din cauza protestelor, au informat reprezentanți ai unui operator feroviar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Numărul persoanelor strămutate forțat la nivel mondial este în scădere pentru prima dată în zece ani

Potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), numai în 2025, aproape 5,4 milioane de oameni erau încă forțați să fugă din țările...

Ambrozia continuă să dea bătăi de cap autorităţilor

Proprietarii de terenuri și autoritățile locale sunt îndemnate să intervină pentru combaterea ambroziei prin cosire repetată, smulgere și, după caz, erbicidare. Autoritățile atenționează că,...

Atacul cu cuțit din Belfast reflectă anii de tăcere în privința imigrației

Spre finalul zilei de luni un bărbat din zona Bulevardului Kinnaird din nordul Belfastului a devenit victima unei tentative brutale de omor. Un clip...

VIDEO Ministerul Culturii îi îndeamnă pe moldoveni să lase telefonul și să descopere arta

Ministerul Culturii a lansat un spot video de sensibilizare prin care îi încurajează pe cetățeni să petreacă mai mult timp în contact cu arta,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.