StiripesurseDiasporaNord-irlandezii și scoțienii susțin un referendum de independență față de UK

Nord-irlandezii și scoțienii susțin un referendum de independență față de UK

Publicat:

Regatul Unit se confruntă cu o criză constituţională după ce alegători din Scoţia şi Irlanda de Nord au declarat că sunt de acord cu convocarea unor referendumuri pe tema independenţei, potrivit unui sondaj publicat duminică de Sunday Times, preluat de EFE și agerpres.

Întrebaţi despre oportunitatea organizării unui referendum privind independenţa în următorii cinci ani, 51% dintre nord-irlandezi s-au pronunţat în favoarea unui asemenea demers, 44% împotrivă şi 5% nu au răspuns, în timp ce în Scoţia, 50% susţin organizarea unui referendum, 43% se opun, iar 7% nu au răspuns.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Sondajul a fost realizat de companiile YouGov, Panelbase şi Lucidtalk în cele patru naţiuni care fac parte din Regatul Unit – Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – pe un eşantion de 6.000 de adulţi, în perioada 15-22 ianuarie.

În Scoţia, 49% dintre cei 1.206 de adulţi intervievaţi au declarat că doresc independenţa, faţă de 44% care s-au opus, iar 7% nu s-au pronunţat.


În Irlanda de Nord, unde au fost intervievate 2.392 de persoane, 47% dintre respondenţi s-au declarat împotriva unirii provinciei britanice cu Republica Irlanda, faţă de 42% care s-au declarat pentru, însă procentul indecişilor – de 11% – este suficient de mare pentru a pune în pericol viitorul Regatului Unit, comentează Sunday Times.

Citeşte şi: Franţa a atins pragul de un milion de oameni vaccinaţi anti-covid

În schimb, în Ţara Galilor, 52% dintre cei intervievaţi s-au declarat împotriva independenţei, faţă de numai 23% în favoarea independenţei, iar 11% nu s-au pronunţat.

Iar fervoarea separatistă în Anglia este practic inexistentă: 60% sunt împotrivă, 15% pentru şi 13% nu s-au pronunţat.

Sondajul mai relevă că Partidul Naţionalist Scoţian (SNP) poate câştiga majoritatea la alegerile legislative care vor avea loc în mai, ceea ce poate provoca o criză constituţională pe fondul insistenţei acestei formaţiuni de a organiza un referendum privind independenţa, scrie Sunday Times.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.