StiripesurseDiasporaNord Stream 2: Trei senatori americani ameninţă cu 'distrugerea financiară' a...

Nord Stream 2: Trei senatori americani ameninţă cu ‘distrugerea financiară’ a portului german Sassnitz-Mukran

Publicat:

Trei senatori americani ameninţă, într-o scrisoare, cu ”distrugerea financiară” a administratorilor portului german Sassnitz-Mukran, de pe Insula Rügen, la Marea Baltică, implicat în proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, dacă nu-şi încetează participarea la acest proiect controversat, relatează Euronews, scrie news.ro .

”Dacă voi veţi continua să livraţi mărfuri, servicii şi să susţineţi proiectul Nord Stream 2, veţi împiedica supravieţuirea întreprinderii voastre”, ameninţă în această scrisoare, datată miercuri, 5 august, senatorii Ted Cruz, Tom Cotton şi Ron Johnson.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 15 răniţi grav după ce un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare

Statele Unite se opun de ani de zile acestui proiect, care urmează să transporte gaze naturale ruseşti către Germania şi Europa.

Washingtonul consideră că proiectul va spori dependenţa europenilor faţă de gazele naturale ruseşti şi vor consolida, astfel, influenţa Mocovei.


Nord Stream 2 urmează să fie finalizat în curând, însă presiunile sunt mai puternice ca niciodată.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat în decembrie o lege care impune sanţciuni întreprinderilor asociate construcţiei gazoductului.

Washingtonul avertiza la jumătatea lui iulie că urmează să impună noi sanţciuni.

Peste 120 de întreprinderi europene – în principal germane, dar şi franceze – ar putea să fie vizate de aceste sanţciuni.

Germania a protestat şi a denunţat o ”atingere la adresa suveranităţii europene” în domeniul energetic.

Citește și : Londra denunţă numărul ‘inacceptabil’ de migranţi care traversează Canalul Mânecii

Însă, în Uniunea Europeană (UE), vocile sunt discordante.

Unele ţări, ca Polonia, se opun acestui proiect.

Pentru moment, UE nu a rispostat în mod oficial.

Proiectul – deţinut de către gigantul rus Gazprom – vizează să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti către Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.