O nouă analiză a datelor misiunii Pioneer, lansată de NASA în anii ’70, a scos la iveală o descoperire surprinzătoare. Aceea că norii planetei sunt compuși în proporție de aproximativ 60% din apă, majoritatea legată în compuși hidratați. Studiul, realizat de o echipă de cercetători americani, ar putea transforma modul în care oamenii de știință privesc posibilitatea vieții extraterestre pe Venus, informează Universe Today.
Contrar așteptărilor, apa nu există sub formă de picături libere, așa cum întâlnim pe Pământ, ci este prezentă în compuși hidratați, precum sulfatul feric hidratat sau sulfatul de magneziu hidratat. Până acum, norii lui Venus erau considerați în principal alcătuiți din acid sulfuric, care este prezent în continuare, însă în proporție de doar 22% din masa norilor, se arată în studiul publicat în revista Advancing Earth and Space Sciences.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Redescoperirea datelor vechi
Cercetătorii au analizat datele colectate de sonda Pioneer Venus Large Probe prin instrumentele Neutral Mass Spectrometer (LNMS) și Gas Chromatograph (LGC). Pe măsură ce sonda cobora prin straturile dense de nori, intrările acestor instrumente se înfundau cu particule aerosolizate. Analiza temperaturilor la care aceste particule se dezintegrau a permis identificarea apei și a altor compuși.
Rezultatele au arătat vârfuri masive de apă la temperaturi de 185°C și 414°C, iar prezența sulfatului feric a fost indicată de un vârf corespunzător de ioni de fier. Practic, norii lui Venus sunt mult mai bogați în apă decât se credea, ceea ce schimbă perspectivele asupra mediului planetar.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Implicații pentru viața extraterestră
Descoperirea apei abundente în norii lui Venus readuce în discuție posibilitatea existenței vieții în aceste condiții extreme. Până acum, lipsa apei a fost unul dintre principalele argumente împotriva vieții pe Venus. Deși mediul este extrem de acid pentru organismele terestre, apa în cantitate mare oferă un cadru mai propice pentru cercetări viitoare în astrobiologie.
