StiripesurseDiasporaNorvegia amână pentru 'sfârşitul lui iulie, începutul lui august' ridicarea totală...

Norvegia amână pentru ‘sfârşitul lui iulie, începutul lui august’ ridicarea totală a restricţiilor din cauza variantei Delta

Publicat:

Norvegia a amânat luni pentru “sfârşitul lui iulie, începutul lui august”, cel mai devreme, ridicarea cvasitotală a restricţiilor sanitare pentru a se proteja împotriva unui eventual al patrulea val al pandemiei de COVID-19 din cauza variantei Delta, relatează AFP, potrivit agerpres

“Evoluţia rămâne pozitivă”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă premierul Erna Solberg, dar “alegem să aşteptăm să vedem cum afectează situaţia varianta Delta”.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

“Riscul unei redeschideri prea rapide este, între altele, ca varianta Delta să poată genera un al patrulea val în acea parte a populaţiei care nu este vaccinată, în grupurile de persoane care nu au primit decât o singură doză şi în grupurile vulnerabile cu un sistem imunitar slăbit”, a explicat ea.

Norvegia, unde epidemia de COVID-19 este în mare parte sub control, a declanşat pe 18 iunie a treia fază a planului său de ridicare a restricţiilor, care are patru în total, şi ar fi putut în teorie să treacă la ultima etapă – o revenirea cvasitotală la normalitate – foarte curând.


Guvernul a ales însă să-şi acorde mai mult timp în contextul propagării virusului Delta, în mod special contagioasă şi care, potrivit premierului Erna Solberg, ar putea deveni dominantă în ţară “în câteva săptămâni”.

“Este important să frânăm această evoluţie”, a afirmat şefa guvernului.

Circa 63,6% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID în Norvegia.

Ţara scandinavă, care numără 5,4 milioane de locuitori, nu utilizează decât vaccinurile cu ARN mesager (Pfizer/BioNTech şi Moderna) în programul său de vaccinare.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

Norvegia a renunţat la vaccinul AstraZeneca şi inoculează cu Johnson & Johnson numai persoanele care doresc acest lucru, din cauza efectelor secundare rare, dar grave, pe care aceste vaccinuri le pot provoca.

Potrivit Centrului european de prevenţie şi control al bolilor (EDCD), Norvegia are o rată de incidenţă a virusului de 47,32 de noi cazuri la 100.000 de locuitori în cursul ultimelor 15 zile, cu o mortalitate foarte scăzută.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.