StiripesurseDiasporaNorvegia amână ridicarea totală a restricţiilor şi extinde vaccinarea tinerilor

Norvegia amână ridicarea totală a restricţiilor şi extinde vaccinarea tinerilor

Publicat:

Norvegia a amânat încă o dată, joi, ridicarea totală a restricţiilor sanitare, pe fondul numărului record de noi cazuri de COVID-19 raportate în ultimele zile, şi a extins campania sa naţională de vaccinare pentru a include categoria tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, informează AFP, potrivit agerpres

“O continuare a măsurilor de redeschidere (a societăţii, n.r.) astăzi ar duce la un risc sporit de infectare”, a declarat prim-ministrul Erna Solberg într-o conferinţă de presă, cu câteva zile înaintea unor alegeri legislative care se anunţă dificile pentru coaliţia sa de dreapta.

Citește și : Liz Cheney va conduce investigaţia privind asaltul Capitolului

“Nu vrem să ne asumăm acest risc în condiţiile în care a mai rămas atât de puţin timp înainte ca toţi adulţii să aibă posibilitatea să se protejeze prin vaccin”, a adăugat ea.

Norvegia a început în primăvară ridicarea graduală a restricţiilor sanitare, pe măsură ce vaccinările anti-COVID-19 continuau într-un ritm accelerat şi epidemia se diminua pe teritoriul său.


În faţa riscului unui nou val de infectări, autorităţile norvegiene au amânat de mai multe ori implementarea ultimei faze de redeschidere, care ar fi constat într-o cvasi-normalizare a vieţii de zi cu zi.

Joi, Erna Solberg a spus că vizează o revenire a cetăţenilor norvegieni la o viaţă normală “spre sfârşitul lunii septembrie”, când aproximativ 90% din populaţia adultă va fi, speră ea, vaccinată cu schemă completă împotriva coronavirusului.

Acest procent era de 71,9% în cursul zilei de miercuri, potrivit Institutului norvegian de sănătate publică, în timp ce 89,1% dintre adulţii din ţară au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19.

Din cauza răspândirii variantei Delta, mai contagioasă, numărul infectărilor a crescut puternic în ultimele zile în această ţară şi a atins niveluri record, mai ales în rândul tinerilor, odată cu începerea unui nou an şcolar.

Citeşte şi:  UE le cere sârbilor bosniaci să respecte decizia Înaltului Reprezentant cu privire la negarea genocidului de la Srebrenica

Urmând recomandările autorităţilor sanitare, Guvernul norvegian a deschis campania de vaccinare – cu o singură doză în acest stadiu – pentru grupa de vârstă 12-15 ani, în contextul în care imunizările erau rezervate până acum doar norvegienilor de peste 16 ani.

Citește și : Talibanii au defilat cu armele abandonate de americani şi pregătesc formarea guvernului de la Kabul

Printre restricţiile care rămân în vigoare se numără limitarea numărului de persoane care participă la reuniuni publice, chiar dacă plafonul a fost ridicat la 5.000 de persoane în interior şi 10.000 în exterior.

Alegerile legislative din Norvegia vor avea loc pe 13 septembrie. Sondajele de opinie lasă să se întrevadă o victorie a opoziţiei “roşii-verzi” (formată din partide de stânga şi ecologiste, n.r.), chiar dacă Guvernul actual a fost în general apreciat de către norvegieni pentru felul în care a gestionat criza sanitară.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.