StiripesurseExterneNorvegia își va deschide în scurt timp o ambasadă în R.Moldova

Norvegia își va deschide în scurt timp o ambasadă în R.Moldova

Publicat:

Norvegia își va deschide în scurt timp o ambasadă în Republica Moldova

Subiectul respectiv a fost abordat miercuri, 17 aprilie, de către premierul Republicii Moldova, Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe al Norvegiei, Espen Barth Eide, aflat într-o vizită la Chișinău.

Înființarea ambasadei în perioada apropiată va transmite un semnal clar al sprijinului nostru pentru Republica Moldova, reformele inițiate de autorități și pentru parcursul european al acestui stat”, a subliniat oficialul norvegian, potrivit infoprut.ro.

Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

De asemenea, părțile au mai discutat despre consolidarea relațiilor în diverse domenii și despre securitatea energetică. Astfel, premierul de la Chișinău a mulțumit oficialului de la Oslo pentru asistența financiară acordată de către Norvegia pentru sectorul educației, apărării, și în mod special, pentru susținerea proiectelor energetice din R. Moldova.

Potrivit acestuia, grantul oferit anul trecut prin programul de sprijin „Nansen”, în valoare de 35 de milioane de euro, a fost direcționat inclusiv pentru aprovizionarea cu gaze naturale și depozitarea acestora.


Vom continua să muncim și să dezvoltăm, împreună cu partenerii noștri, proiectele care vor spori securitatea energetică a Republicii Moldova. În același timp, punem accent pe redresarea economică și investiții în energia verde, iar Norvegia este țara care ne poate ajuta la capitolul respectiv”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor va vota săptămâna aceasta proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel

El a mai evidențiat potențialul de cooperare dintre Republica Moldova și Norvegia în domeniul comerțului, diversificării surselor de energie, dar și industrializării agriculturii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.