StiripesurseDiasporaNorvegia redeschide o centrală de gaze naturale lichefiate

Norvegia redeschide o centrală de gaze naturale lichefiate

Publicat:

Centrala de gaze naturale lichefiate (GNL) din Hammerfest, Norvegia, şi-a reluat operaţiunile, aşa cum era planificat, şi se pregăteşte de reînceperea producţiei de GNL, a anunţat vineri pentru Reuters un purtător de cuvânt al Equinor, operatorul centralei, transmite şi agerpres.

Reluarea activităţii vine după o întrerupere de 20 de luni, unitatea fiind afectată de un incendiu în septembrie 2020.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

GNL se fac prin răcirea gazelor la temperaturi care le lichefiază, permiţând apoi transportarea unor cantităţi importante cu vapoarele.

“Am reluat operaţiunile şi începem procesul de răcire, vom anunţa când vom avea de încărcat gaze naturale lichefiate”, a precizat purtătorul de cuvânt.


Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Reluarea este o veste bună pentru piaţă, care încearcă să găsească alternative la gazele ruseşti, în contextul războiului din Ucraina, iar Norvegia încearcă să-şi consolideze poziţia de furnizor de încredere de energie.

Singura centrală majoră de gaze naturale lichefiate din Europa, pe insula Melkoeya, în apropierea oraşului Hammerfest, poate procesa 18,4 milioane metri cubi de gaze pe zi, când este deplin operaţională, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din capacitatea de export de gaze a Norvegiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.