StiripesurseDiasporaNorvegia suspendă noile licenţe pentru exporturile de arme către Arabia Saudită

Norvegia suspendă noile licenţe pentru exporturile de arme către Arabia Saudită

Publicat:

Norvegia a anunţat vineri că suspendă noile licenţe pentru exporturile de arme către Arabia Saudită, în urma recentelor evoluţii din regatul din Golf şi a situaţiei din Yemen, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe norvegian a refuzat să precizeze dacă decizia este motivată în parte de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, pe 2 octombrie.

Citește și : 35.000 de refugiaţi şi solicitanţi de azil în Malawi vor rămâne în curând fără hrană (ONU)

”Am decis că în actuala situaţie nu vom acorda noi licenţe pentru exporturile de material de apărare sau de alte produse pentru scopuri militare către Arabia Saudită”, a afirmat şefa diplomaţiei norvegiene Ine Eriksen Soreide într-o declaraţie.

În luna octombrie, Germania a anunţat că va suspenda exporturile de arme către Arabia Saudită până când autorităţile de la Riad vor oferi explicaţii despre uciderea lui Jamal Khashoggi.


Anunţul de vineri al autorităţilor de la Oslo survine la o săptămână după convocarea ambasadorului saudit la Ministerul de Externe norvegian pentru a i se prezenta o notă de protest din partea Norvegiei în urma asasinării lui Khashoggi.

Arabia Saudită conduce o coaliţie panarabă contra luptătorilor houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran, într-un conflict care a dus o mare parte din populaţia yemenită în pragul foametei.

Citește și : Incendiul declanşat în nordul Californiei se extinde şi determină evacuarea a zeci de mii de locuințe

Jamal Khashoggi (59 de ani), un editorialist ce colabora cu cotidianul american The Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie în consulatul general al ţării sale din Istanbul. În zilele care au urmat dispariţiei lui Khashoggi, ziare turceşti au relatat că anchetatorii turci au intrat în posesia unor înregistrări video şi audio ce arată că jurnalistul a fost torturat, ucis şi apoi corpul său a fost dezmembrat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.