StiripesurseExterneNou schimb de prizonieri între SUA şi Rusia; Ksenia Karelina, încarcerată...

Nou schimb de prizonieri între SUA şi Rusia; Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia, a plecat spre casă

Publicat:

Rusia a eliberat joi o persoană cu dublă cetăţenie încarcerată pentru că a făcut o donaţie către o organizaţie caritabilă care furniza ajutor Ucrainei, într-un schimb cu SUA de care a beneficiat un cetăţean ruso-german acuzat că a exportat echipament electronic sensibil american care să fie utilizat de armata rusă, relatează Reuters şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Ksenia Karelina – care a fost găsită vinovată anul trecut de trădare de către un tribunal rus pentru că a donat bani unei societăţi caritabile cu sediul în SUA care furniza sprijin umanitar Ucrainei – este în drum spre casă.

Citeşte şi: Radicalizarea electoratului pe fondul conflictelor etnice – Stiripesurse.md

Avocatul ei a confirmat pentru Reuters că Karelina a fost eliberată în cadrul unui schimb care l-a implicat pe Arthur Petrov, un cetăţean ruso-german arestat în 2023 în Cipru la cererea SUA, sub acuzaţia că a exportat microelectronice sensibile.

Directorul CIA John Ratcliffe şi un oficial rus de rang înalt din serviciile de informaţii ale Moscova au purtat discuţiile pentru schimbul care a fost realizat la Abu Dhabi, potrivit unui oficial al CIA citat de Wall Street Journal.


“Astăzi, preşedintele (Donald) Trump a adus acasă un alt american deţinut pe nedrept din Rusia”, a precizat Ratcliffe într-un comunicat către ziar. “Sunt mândru de ofiţerii CIA care au lucrat neobosit pentru a susţine acest efort şi mulţumim guvernului EAU pentru că a făcut posibil acest schimb”, a adăugat el.

Profesorul american Marc Fogel a fost eliberat dintr-o închisoare din Rusia în februarie, în timpul unei vizite la Moscova a trimisului lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff. Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi şeful fondului suveran rus Kirill Dmitriev au fost implicaţi în negocieri.

În august anul trecut, SUA şi Rusia au efectuat cel mai mare schimb de prizonieri de după încheierea Războiului Rece, 24 de persoane obţinându-şi astfel libertatea, între care jurnalistul american Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan.

Potrivit Wall Street Journal, directorul CIA a discutat atât cu directorul FSB Aleksandr Bortnikov, cât şi cu directorul Serviciului de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin.

Ksenia Karelina a plecat către SUA joi dimineaţă cu un avion din Abu Dhabi, a declarat avocatul său rus, Mihail Muşailov.

Departamentul Justiţiei american susţine că anul trecut Petrov a participat la o schemă pentru a procura microelectronice provenind din SUA pentru producători care furnizau armament şi alte echipamente armatei ruse.

Departamentul Justiţiei susţine că Petrov a format o organizaţie elaborată de contrabandă cu tehnologie care a furnizat complexului militaro-industrial rus electronice sensibile prin intermediul unei reţele de companii fantomă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.