StiripesurseȘtirile zileiNoua Caledonie a stabilit data referendumului de independenţă

Noua Caledonie a stabilit data referendumului de independenţă

Publicat:

Locuitorii insulei Noua Caledonie din Pacific sunt chemaţi în 12 decembrie la un referendum privind independenţa faţă de Franţa, informează Reuters, potrivit agerpres.

Presa franceză a preluat vineri o declaraţie a înaltului comisar pentru teritoriul respectiv, Patrice Faure, care a confirmat data, după ce programul referendumului fusese pus la îndoială din cauza pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi: O banală răceală ar putea oferi protecție suplimentară împotriva Covid – Black News

Ziarul Le Monde precizează că Faure a făcut anunţul în timpul unei vizite în comunitatea pro-independenţă Ponerihouen de pe coasta de est a Noii Caledonii.

Ministerul francez pentru teritoriile de peste mări comunicase anul acesta că referendumul, al treilea din istoria insulei de când aparţine Franţei, va fi urmat de o perioadă de tranziţie de doi ani, pentru a permite guvernului de la Paris să clarifice relaţiile cu Noua Caledonie.


Mişcarea separatistă FLNKS ceruse în octombrie amânarea referendumului, susţinând că pandemia împiedică desfăşurarea unei campanii urmate de un vot corect.

Postul de radio franceinfo a transmis vineri că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a luat joi seara decizia de a menţine programul consultării populare.

Daniel Goa, unul din reprezentanţii marcanţi ai mişcării pentru independenţă, a afirmat că activiştii vor boicota votul. “Ne menţinem poziţia”, a spus el într-un interviu la radio.

Citeşte şi: Julian Assange se căsătoreşte în spatele gratiilor – Black News

Numărul de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în Noua Caledonie a scăzut în ultimele săptămâni, conform datelor publice, iar luni urmează să fie ridicate unele restricţii legate de pandemie.

În Noua Caledonie, aflată la circa 1200 km la est de Australia şi la 20.000 de km de Paris, au loc activităţi economice ale grupului minier francez Eramet. Insula dispune de o autonomie extinsă, însă depinde de Franţa pentru apărare şi educaţie. În octombrie 2020, locuitorii au votat împotriva independenţei; 53% s-au pronunţat pentru menţinerea controlului francez. Reuters remarcă însă că procentajul este în scădere de la 57% la referendumul similar din 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.