StiripesurseDiasporaNoul aeroport din Berlin îşi va închide unul din terminale anul...

Noul aeroport din Berlin îşi va închide unul din terminale anul viitor

Publicat:

Mult aşteptatul nou aeroport din Berlin va trebui să îşi închidă unul dintre terminale anul viitor, la doar câteva luni după ce a fost dat în funcţiune, a declarat luni un purtător de cuvânt, potrivit DPA, scrie agerpres.

Terminalul 5 va fi scos din funcţiune din martie, iniţial pentru un an, a confirmat un purtător de cuvânt al operatorului aeroportului BER.

Citește și : Primul vaccin anti-COVID va ajunge în Italia la sfârșitul lui ianuarie

El a invocat ca motiv al deciziei pandemia de coronavirus, care a dus la scăderea drastică a numărului de pasageri.

Pasagerii cunoşteau Terminalul 5 sub denumirea anterioară de Aeroportul Schoenefeld, înainte ca acesta, care data din anii ’70, să fie încorporat în marele aeroport învecinat BER, din periferia de sud-est a Berlinului.


Terminalul 1 a fost deschis la 31 octombrie, după o întârziere de nouă ani şi o triplare a planului iniţial de buget care era de două miliarde de euro.

Terminalul 5 trebuia iniţial să stea deschis timp de mai mulţi ani, pentru că cererea de pasageri urma să depăşească actuala capacitate a noii infrastructuri, asta până când a venit pandemia.

BER găzduieşte în prezent circa o cincime din numărul anticipat de avioane şi o zecime din pasageri, conform companiei sprijinite de stat care îl gestionează.

Citește și : Comisia Europeană avertizează Franța: Jurnaliştii trebuie să-şi facă munca LIBER!

Directorul aeroportului din Berlin, Luetke Daldrup, urmează să prezinte vineri planul pentru Terminal 5 în faţa Consiliului de Supraveghere.

BER are de fapt trei terminale, însă Terminalul 2 va rămâne închis pentru moment din cauza crizei. Nu se ştie când va fi redeschis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.