StiripesurseȘtirile zileiNoul împărat al Japoniei, Naruhito, a urcat pe Tronul Crizantemei

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, a urcat pe Tronul Crizantemei

Publicat:

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, în vârstă de 59 de ani, a urcat miercuri pe Tronul Crizantemei, după abdicarea tatălui său, Akihito, căruia i-a adus un omagiu, salutând moştenirea pacifistă şi apropierea de popor a predecesorului său şi promiţând totodată să continue pe acest drum, în primul său discurs rostit în calitate de suveran, informează agenţiile internaţionale de presă, scrie Agerpres.

“La urcarea pe tron, jur că voi lua în considerare în mod foarte serios cursul urmat de majestatea sa, împăratul emerit (Akihito)”, a declarat Naruhito, care s-a mai angajat “să acţioneze în conformitate cu Constituţia” şi “să poarte mereu poporul în gândurile sale şi să-l sprijine”.

Citește și : Brexit: Guvernul May doreşte să încheie discuţiile cu opoziţia laburistă săptămâna viitoare

Au fost primele cuvinte, extrem de aşteptate, pronunţate de noul împărat al Japoniei într-o ceremonie solemnă care a avut loc la Palatul Imperial din Tokyo în prezenţa a 266 de invitaţi, printre care s-au regăsit reprezentanţi ai administraţiei şi ai clasei politice şi membri ai familiei imperiale.

Această scurtă ceremonie a reprezentat al doilea act oficial celebrat miercuri pentru a marca ascensiunea pe tron, după ceremonia cu caracter ritual în care a moştenit o replică a legendarei spade Kusanagi şi o replică a unei bijuterii din jad, precum şi sigiliile imperiale, obiecte care simbolizează puterea împăratului. În acest fel, Naruhito a devenit oficial cel de-al 126-lea împărat din istoria Japoniei şi ţara a intrat în noua Eră Reiwa, după ce în ajun avusese loc ceremonia de abdicare a lui Akihito, care a mulţumit poporului “pentru că l-a acceptat şi l-a susţinut” în desfăşurarea atribuţiilor sale.


Naruhito – îmbrăcat în frac şi care a avut-o alături pe soţia sa Masako, îmbrăcată în alb şi surâzătoare pe tot parcursul ceremoniei – a dedicat mai bine de jumătate din discurs predecesorului său, care “şi-a dus la bun sfârşit atribuţiile cu onestitate timp de mai bine de 30 de ani, în timp ce se ruga pentru pacea lumii şi pentru fericirea poporului, şi a împărtăşit mereu bucuriile şi tristeţile oamenilor”.

Akihito “a dovedit o profundă compasiune prin comportamentul său”, a continuat Naruhito, care şi-a declarat “înaltul respect şi aprecierea” pentru predecesorul său. Naruhito s-a angajat “să-şi îndeplinească responsabilitatea ca simbol al statului şi al unităţii poporului Japoniei”. “Mă rog sincer pentru fericirea poporului şi pentru dezvoltarea continuă a naţiunii, precum şi pentru pacea lumii”, a mai spus noul împărat nipon.

Citește și : Venezuela: Un lider militar din tabăra Maduro a fost împuşcat în urma confruntărilor cu opoziția

“Când mă gândesc la importanta responsabilitate pe care mi-am asumat-o, mă cuprinde un sentiment de solemnitate”, a mai spus Naruhito, în ceremonia desfăşurată cu porţile închise. Japonezii vor avea de aşteptat până sâmbătă pentru a asista la prima apariţie publică a noilor împăraţi, care ar urma să salute mulţimile de la balconul Palatului Imperial. Totodată, în toamnă, Naruhito şi Masako vor participa la diferite acte publice, în care se evidenţiază ceremonia proclamării, o defilare pe străzile capitalei Tokyo şi banchete la care vor fi invitaţi două mii de demnitari străini.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău. Edilul capitalei solicită intervenția partenerilor internaționali

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...

Atenție șoferi! Au început lucrări de reparație a carosabilului pe strada Burebista din capitală. Trafic sistat pe timp de noapte

Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Burebista, pe tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Sarmizegetusa. Potrivit Primăriei Chișinău, măsura este necesară...

APP va verifica salariile de la MoldATSA și va iniția controale la alte 21 de întreprinderi de stat

Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de fondator al Î.S. „MoldATSA”, a dispus efectuarea unui control detaliat de către Comisia de cenzori a întreprinderii,...

Cazul unic al României în Europa: Când petrolul se ieftinește, carburanții se scumpesc

Recent, Petrom a majorat prețurile carburanților cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină. La prima vedere, decizia pare greu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.