StiripesurseDiasporaNoul ministru al justiţiei din Ungaria spune că Budapesta respinge condiţionarea...

Noul ministru al justiţiei din Ungaria spune că Budapesta respinge condiţionarea fondurilor europene de criteriile privind statul de drept

Publicat:

Noul ministru al justiţiei din Ungaria, Judit Varga, atrage atenţia miercuri, într-un interviu pentru agenţia de presă Reuters, că Budapesta se va opune oricărei încercări a Comisiei Europene de a condiţiona acordarea de fonduri europene de dezvoltare de standardele privind statul de drept, care, în opinia Bruxellesului, ar fi subminat de guvernul naţionalist de la Budapesta condus de premierul Viktor Orban, scrie agerpres.

Învestită în funcţie la începutul lunii iulie, Judit Varga spune că UE are deja suficiente instrumente pentru a apăra statul de drept şi distribuirea de fonduri comunitare. Ungaria este, alături de Polonia, un mare beneficiar al miliardelor de euro alocate de UE ca fonduri de dezvoltare în fiecare an.

Citește și : Boris Johnson, desemnat OFICIAL prim-ministru al Regatului Unit

“Nu trebuie să reinventăm roata”, afirmă Judit Varga, în vârstă de 38 de ani.

Ea a invocat ca exemplu riscul unei clauze speciale în proiectul de buget al UE pentru 2021-2027 care să fie folosită în scopuri politice, pentru că definiţia ‘deficienţă generalizată’ în privinţa statului de drept este vagă.


“Prin urmare, obiectivul meu este să se renunţe complet la această propunere şi ar trebui să nu uităm că există un principiu când se adoptă (bugetul UE) – nimic nu este convenit până nu este totul convenit. Iar asta este o linie roşie”, a mai spus ea.

Ungaria condusă de premierul Viktor Orban şi Polonia, aliatul său, sunt în dispută de câţiva ani cu Comisia Europeană din cauza unor măsuri, în special în justiţie, despre care Bruxellesul spune că afectează echilibrul de puteri dintr-o democraţie.

Citeşte şi:  Europa are nevoie de o strategie unită pentru a combate pandemia de COVID-19, susțin cercetătorii

În discursul de prezentare a programului său pentru următorii cinci ani, noua preşedintă a Comisiei Europene, conservatoarea Ursula von der Leyen, a evidenţiat că respectarea valorilor fundamentale ale UE va fi în centrul politicilor sale.

Comisia Europeană încearcă să facă astfel încât alocarea de fonduri europene să fie condiţionată de respectarea regulilor democratice.

Citește și : Theresa May, cuprinsă de emoţii la ultima apariţie în parlamentul britanic în calitate de premier

Propunerea Bruxellesului de condiţionare a fondurilor de dezvoltare se referă la o “practică răspândită şi recurentă sau o omisiune sau o măsură a autorităţilor publice care afectează statul de drept”.

Teoretic, Ungaria ar putea să refuze aprobarea proiectului general de buget dacă nu primeşte garanţii suficiente că nu vor exista condiţiile speciale ataşate alocărilor de la UE. Însă presiunea asupra Budapestei ar fi uriaşă, pentru că orice astfel de măsură ar putea bloca miliarde de euro din alte fonduri pentru 2021-2027.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.