StiripesurseDiasporaNoul ministru britanic al sănătăţii vrea să restabilească 'normalitatea' cât mai...

Noul ministru britanic al sănătăţii vrea să restabilească ‘normalitatea’ cât mai repede posibil

Publicat:

Noul ministru britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a declarat – duminică – că prioritatea sa în funcţie va fi ca ţara sa să revină la “normalitate” după pandemia de coronavirus “cât mai devreme şi cât mai rapid posibil”, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Javid, în vârstă de 51 de ani, îl înlocuieşte în funcţie pe Matt Hancock, care a demisionat în urmă cu o zi după ce şi-a încălcat propriile recomandări antiepidemice, şi se confruntă cu o recrudescenţă a contaminărilor, pentru care este responsabilă varianta Delta, mult mai contagioasă, predominând în ţară.

Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

Cu toate acestea, guvernul britanic, condus de premierul Boris Johnson, îşi menţine intenţia de a ridica toate restricţiile sociale pentru evitarea contaminărilor cu coronavirus din 19 iulie, un obiectiv care este deja în întârziere cu o lună de la foaia de parcurs iniţială.

“Sunt onorat să ocup acest post. Ştiu, de asemenea, că vine cu o responsabilitate enormă şi voi face tot ce pot pentru a mă asigura că răspund necesităţilor populaţiei din această mare ţară”, a declarat Javid, fost ministru al economiei şi afacerilor interne, în prima sa declaraţie pentru media, după ce a fost desemnat în noua funcţie.


“Suntem încă în pandemie şi vreau ca aceasta să se termine cât mai curând posibil. Prioritatea mea imediată va fi să mă asigur că putem reveni la normalitate cât mai devreme şi cât mai rapid posibil”, a insistat el.

Plecarea lui Hancock de la conducerea ministerului a intervenit după ce tabloidul “The Sun” a publicat vineri o fotografie în care el apare îmbrăţişând şi sărutând o consilieră în biroul său la începutul lunii mai, când recomandarea oficială interzicea un contact apropiat între persoane care nu locuiesc împreună.

“Matt Hancock a lucrat incredibil de mult, a realizat multe şi sunt sigur că mai are multe de oferit în viaţa publică”, a spus Javid despre predecesorul său.

În acelaşi timp, guvernul britanic a lansat o anchetă internă cu privire la modul în care imaginile camerelor de supraveghere (CCTV) cu Matt Hancock au devenit publice, a indicat un responsabil al cabinetului britanic duminică, potrivit DPA şi Reuters.

Secretarul pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis , a spus că Ministerul Sănătăţii şi al Asistenţei Sociale (DHSC) va căuta să afle cum au devenit publice filmările, având în vedere faptul că foşti miniştri ai cabinetului au spus că nu au avut niciodată camere de supraveghere în birourile lor.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

Hancock nu avea idee că în biroul său s-ar fi aflat vreo cameră de supraveghere, scrie Daily Telegraph.

Întrebat de Sky News despre această scurgere, Lewis a spus duminică:”Este ceva ce trebuie să clarificăm”.

“Pe bună dreptate, ceea ce se petrece în ministere poate fi sensibil şi important. Deci, da, ştiu că acest lucru va fi făcut de Ministerul Sănătăţii în cadrul unei anchete interne”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.