StiripesurseDiasporaNoul şef al guvernului din landul german Turingia demisionează după scandalul...

Noul şef al guvernului din landul german Turingia demisionează după scandalul provocat de alegerea sa cu voturile extremei drepte

Publicat:

Noul ministru-preşedinte al landului german Turingia, liberalul Thomas Kemmerich, a anunţat joi că demisionează, după scandalul declanşat de alegerea sa cu ajutorul voturilor aleşilor extremei drepte, alături de care au votat cei ai propriului partid şi conservatorii, relatează DPA, AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

A fost pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei când un partid de extremă dreapta a ajuns într-o alianţă cu formaţiunile tradiţionale, a căror politică este să evite cu orice preţ colaborarea cu astfel de partide atât la nivel naţional cât şi regional.

Citește și : Turcia cere Rusiei să intervină pentru oprirea ofensivei siriene în Idlib

Obţinând voturile propriul partid liberal FDP, ale Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi ale partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Thomas Kemmerich l-a depăşit cu numai un vot pe actualul ministru-preşedinte al landului Turingia, Bodo Ramelow, membru al stângii radicale Die Linke şi susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD) şi de Verzi.

Alianţa de facto creată astfel în landul Turingia între conservatori, liberali şi extrema dreaptă, descrisă de presa germană drept un ”cutremur politic”, a fost sancţionată de conducerea centrală a CDU, care a sugerat că filială locală a acestei formaţiuni a acţionat fără să respecte consemnele de la centru. ”Este un act impardonabil” şi ”o zi rea pentru democraţie”, a reacţionat cancelarul Angela Merkel. La fel ca succesoarea sa la conducerea CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, Merkel a cerut anularea scrutinului regional din Turingia şi convocarea alegerilor anticipate în acest land.


Anunţând că demisia sa este ”inevitabilă”, Thomas Kemmerich s-a declarat de acord şi cu convocarea anticipatelor. ”Am decis să cerem dizolvarea parlamentului regional (…) Dorim noi alegeri pentru a elimina stigmatul susţinerii din partea AfD”, a spus el la o conferinţă de presă desfăşurată la Erfurt. Kemmerich refuzase miercuri să demisioneze, dar şi-a schimbat părerea după ce a discutat cu liderul partidului său, Christian Lindner.

Citește și : Jihadiştii francezi, condamnaţi la moarte în Irak, fac apel la ONU pentru repatriere

Formaţiunea FDP a iniţiat deja o moţiune pentru dizolvarea legislativului regional din Turingia, pentru aprobarea ei fiind nevoie de o majoritate de două treimi.

Votul surpriză din acest legislativ este efectul rezultatelor recentelor alegeri regionale din Turingia încheiate fără un învingător clar, dar care au marcat o ascensiune a extremei drepte în acest land din estul Germaniei unde AfD este condusă de aripa sa cea mai radicală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.