StiripesurseDiasporaNumărul de sosiri ale migranţilor în UE pe cale terestră prin...

Numărul de sosiri ale migranţilor în UE pe cale terestră prin Balcani s-a majorat de peste două ori (Frontex)

Publicat:

Numărul traversărilor ilegale ale frontierelor terestre ale Uniunii Europene (UE) de către migranţii care trec prin Balcani s-a majorat de peste două ori într-un an, în timp ce sosirile pe cale maritimă, pe Marea Mediteraneeană, au scăzut puternic în raport cu 2019, a anunţat marţi Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), informează AFP, scrie agerpres.  

Aproape 3.500 de treceri pe itinerarii frontaliere terestre prin Balcanii de Vest au fost detectate în octombrie, cu peste o treime mai multe decât în septembrie, a precizat Frontex.

Citește și : Autorităţile franceze AU DĂRÂMAT o tabără de migranţi ilegală de lângă Stade de France – VIDEO

În primele zece luni ale anului 2020, datele preliminare arată că peste 19.700 de migranţi au fost detectaţi, de două ori mai mulţi decât numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a lui 2019. Mai mult de jumătate dintre migranţi erau sirieni, în timp ce afganii reprezentau un sfert, potrivit comunicatului Frontex.

Numărul total al migranţilor sosiţi pe teritoriul UE a scăzut cu 21% în raport cu 2019, “în principal din cauza unei reduceri a numărului de sosiri în estul şi vestul zonei mediteraneene”, arată Frontex.


În vestul zonei mediteraneene, numărul total de sosiri în primele zece luni ale anului se ridică la 13.400, o reducere cu 37% în raport cu primele zece luni ale anului 2019.

Citește și : Justiţia spaniolă a găsit conturile SECRETE ale fostului rege Juan Carlos

Numărul de sosiri în estul Mediteranei a scăzut cu 75% în aceeaşi perioadă. Traversarea între Turcia şi Grecia era înainte una dintre principalele căi de migraţie spre UE.

Frontex a fost acuzată de mai multe mass-media că este implicată în practici de respingere a ambarcaţiunilor cu migranţi din Grecia spre Turcia. Principală poartă de acces în UE, Grecia primeşte ajutor din partea Frontex în Marea Egee şi la frontiera sa terestră cu Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.