StiripesurseDiasporaNumărul intrărilor neregulate în UE, la cel mai mare nivel din...

Numărul intrărilor neregulate în UE, la cel mai mare nivel din 2016, anunţă Frontex

Publicat:

Numărul intrărilor neregulate în Uniunea Europeană a crescut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a atrins cel mai înalt nivel de la criza migraţiei din 2016, anunţă joi Agenţia europeană a frontierelor FRONTEX, relatează AFP, informează mediafax.

În total, 228.240 de intrări ilegale au fost înregistrate în primele nouă luni ale lui 2022, dintre care 33.380 în septrembrie.

Citește și : Comisia de anchetă privind asaltul asupra Capitoliului promite elemente ‘surprinzătoare’

Ruta migraţiei din Balcani continuă să fie cea mai folosită, iar în primele trei trimestre Uniunea Europeană a înregistrat 106.396 de intrări ilegale – cu 170% mai multe în decurs de un an, precizează într-un comunicat Frontex.

Această rută a fost folosită în principal de migranţi sirieni, afgani şi turci.


Numărul migranţilor care folosesc ruta migraţiei din estul Mării Medieterane a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 118%, iar a celor care folosesc ruta centrală la Marea Mediterană a crescut cu 42%.

Numărul intrărilor ilegale a scăzut cu peste 30% la frontiera de est a UE, dar şi pe ruta din vestul Mării Mediterane, anunţă Frontex.

Citește și : Google ACCEPTĂ reţeaua de socializare a lui Trump pe magazinul său de aplicaţii

 

Numărul ieşirilor din UE către Marea Britanie a crescut cu 68% – la 52.720 – în primele nouă luni ale acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Peste 11 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în UE de la invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, anunţă agenţia, care precizează că un nunmăr important dintre aceştia s-au întors în ţara lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.