StiripesurseDiasporaNumărul migranţilor ajunşi pe mare în Europa în 2017 este la...

Numărul migranţilor ajunşi pe mare în Europa în 2017 este la jumătate față de 2016 (OIM)

Publicat:

Numărul migranţilor ajunşi pe mare în Europa în cursul lui 2017 a fost cu puţin sub jumătate faţă de cel înregistrat în anul precedent, a anunţat vineri, la Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), potrivit Reuters.

Astfel, în 2017 au ajuns în Europa, prin traversarea Mediteranei, 171.635 de migranţi, faţă de 363.504 de migranţi în anul 2016. Majoritatea dintre ei au fugit de conflictele armate din Orientul Mijlociu şi de sărăcia din Africa, mai ales din zona subsahariană, conform agerpres .

În urmă cu doi ani, cel mai mare aflux de refugiaţi şi migranţi către Europa de după Al Doilea Război Mondial a cauzat o gravă criză umanitară şi politică. De atunci, principala rută a migranţilor, cea est-mediteraneeană, a fost în mare parte închisă graţie unui acord încheiat de Uniunea Europeană şi Turcia în primăvara anului 2016.

Citește și : Marine Le Pen cere „oprirea definitivă” a procesului de aderare a Turciei la UE

Numărul sosirilor de migranţi pe mare în Italia a fost de 119.310 în 2017, cel mai mic nivel din ultimii patru ani, potrivit purtătorului de cuvânt al OIM, Joel Millman.


O evoluţie asemănătoare s-a constatat şi în cazul Greciei, unde în 2017 au ajuns, prin traversarea mării, 29.595 de migranţi, în scădere masivă faţă de 173.614 în anul 2016.

În Spania au ajuns anul trecut 21.663 de migranţi, în timp ce în Cipru 1.067 de migranţi.

În acelaşi timp, s-a redus şi numărul deceselor în timpul traversării Mediteranei de către migranţi cu destinaţia Europa – 3.116 în 2017 faţă de 5.143 în anul precedent, a adăugat Millman.

Aproximativ 20.000 de africani au fost repatriaţi anul trecut din Libia, printre care 7.000 după semnarea unui acord între Uniunea Europeană şi Uniunea Africană la Abidjan, în 29 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.