StiripesurseDiasporaNumărul persoanelor fără adăpost a crescut exponenţial în Europa. Germania este...

Numărul persoanelor fără adăpost a crescut exponenţial în Europa. Germania este cea mai afectată

Publicat:

Aproape 11 milioane de persoane sunt fără adăpost în Europa, unde numărul celor aflaţi într-o astfel de situaţie a explodat în ultimii ani în unele ţări, îşi exprimă îngrijorarea Fundaţia Abbé Pierre şi Federaţia europeană a asociaţiilor naţionale pentru persoanele fără adăpost (FEANTSA), într-un studiu făcut public miercuri, citat de AFP, potrivit agerpres.

Această “altă Europă”, cea “a marginalilor” (persoane fără domiciliu personal, persoane aflate în stradă, în adăposturi sau în centre de cazare de urgenţă), reprezintă 5% din cele 220 de milioane de gospodării europene, conform statisticilor adunate de cele două asociaţii.

Vezi şi:  VIDEO – Scandal violent în parlamentul din Kosovo. Opoziţia a aruncat cu gaze lacrimogene

Numărul persoanelor fără adăpost a crescut în majoritatea ţărilor europene şi chiar a explodat în Germania (+150% între 2014 şi 2016, ajungând la 860.000) şi în Irlanda (+145% între 2014 şi 2017, 8.857).

Dintre ţările europene, numai Finlanda şi Norvegia au reuşit să înregistreze scăderi ale numărului persoanelor fără adăpost. Finlanda a redus cu 18% numărul acestor persoane printr-o politică prin care accesul la o locuinţă este considerat un drept fundamental, şi nu “o problemă socială inevitabilă” care ar fi legată de probleme personale, spun cele două asociaţii.


În celelalte state europene, unde cifrele sunt în creştere, raportul evidenţiază absenţa unei politici globale de luptă împotriva fenomenului persoanelor fără adăpost, a exploziei preţurilor la locuinţe şi a creşterii inegalităţilor.

Citeşte şi: FARC a murit dar nu se predă. 1200 de disidenţi încearcă să se alăture unei alte grupări de gherilă

“Între 2010 şi 2016, costul locativ pentru gospodăriile sărace a crescut în trei sferturi dintre statele membre ale UE”, evidenţiază raportul.

Tinerii între 18 şi 24 de ani, cei mai afectaţi, plătesc pentru locuinţă aproape 40% din veniturile lor, o proporţie care poate ajunge la aproape 50% în anumite ţări precum Grecia.

Pentru asociaţiile angajate în lupta împotriva acestui fenomen, reducerea la zero a numărului persoanelor fără adăpost în Europa “nu este o utopie” dacă este introdusă o politică globală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.