StiripesurseDiasporaNumărul studenţilor înscrişi la universităţi britanice s-a redus la sub jumătate...

Numărul studenţilor înscrişi la universităţi britanice s-a redus la sub jumătate după Brexit

Publicat:

Numărul studenţilor din Uniunea Europeană înscrişi la universităţi britanice s-a redus la mai puţin de jumătate după Brexit, când taxele de şcolarizare practic au explodat, transmite vineri AFP, potrivit agerpres., citând datele Agenţiei de statistici pentru învăţământul superior (HESA) din Marea Britanie.

Începând din 2017, primul an după referendumul prin care s-a decis Brexitul, ‘a existat o scădere notabilă a înscrierilor în primul an venite din primele 10 ţări ale UE’, indică HESA în studiul său publicat săptămâna trecută şi preluat vineri de cotidianul The Guardian.

Citeşte şi: Boris Johnson a primit 510.000 de lire ca avans la memorii, în timp ce avocaţii săi costă bugetul 220.000

Potrivit cifrelor colectate, 66.800 de studenţi din UE s-au înscris în primul an de studii de licenţă, masterat sau doctorat în anul universitar 2020/2021, însă numărul lor a coborât la 31.000 în 2021/2022, primul an universitar complet după sfârşitul perioadei de tranziţie post-Brexit.

‘Această scădere semnificativă (…) poate fi atribuită modificărilor în ce priveşte taxele de înscriere’, consideră HEPA.


Anterior lui 2021, studenţii din UE plăteau aceleaşi taxe de înscriere ca şi colegii lor britanici, adică maximum 9.250 de lire sterline (10.500 de euro) pe an.

Începând cu anul universitar 2021/2022, ei trebuie să plătească mult mai mult, până la 38.000 de lire pe an, în funcţie de universitate şi de regiune, scrie The Guardian.

La fel ca restul studenţilor internaţionali, după Brexit europenii nu mai sunt eligibili pentru credite studenţeşti, trebuie să obţină viză şi să plătească pentru a beneficia de serviciul public de sănătate, NHS.

Rezultatul este că numai 13.155 de studenţi europeni s-au înscris în 2021 în anul întâi din primul ciclu, de aproape trei ori mai puţini decât în 2020 (37.530).

Încercând să reducă cu orice preţ imigraţia, ministrul de interne Suella Braverman vrea ca studenţii străini să nu poată rămâne în Marea Britanie decât şase luni după încheierea studiilor (faţă de doi ani, în prezent).

Potrivit cotidianului The Times, Suella Braverman şi-a atras criticile Ministerului Educaţiei, care consideră că o astfel de măsură ar face Regatul Unit mai puţin atractiv pentru studenţi care, de altminteri, contribuie la finanţarea sistemului universitar.

Citește și: Mark Rutte vrea înăsprirea regulilor privind migraţia – Black News

Într-un comunicat, grupul Universities UK, ce reprezintă 140 de universităţi britanice, a atenţionat miercuri că proiectul ‘ar avea consecinţe grave asupra capacităţii (lor) de a recruta candidaţi internaţionali şi, în final, efecte negative importante pentru creşterea economică a Regatului Unit’, şi ‘ar aduce prejudicii competitivităţii şi reputaţiei’ acestei ţări.

În jur de 120.000 de studenţi europeni urmează în prezent cursuri în universităţi britanice (faţă de 152.000 în 2020/2021), mulţi dintre ei începându-le înainte de Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.