StiripesurseȘtirile zileiNumele capitalei Kazahstanului revine la Astana

Numele capitalei Kazahstanului revine la Astana

Publicat:

La doar trei ani după ce capitala a fost redenumită, parlamentul Kazahstanului a votat ca numele ei să revină din nou la Astana, s-a confirmat vineri în oraşul cunoscut în prezent ca Nur-Sultan, relatează DPA, potrivit agerpres

Parlamentul a aprobat în unanimitate şi un amendament constituţional restrângând mandatele unice ale viitorilor preşedinţi la şapte ani. Preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev este încă obligat să semneze amendamentul pentru a deveni lege, însă aceasta este considerată o formalitate.

Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’

De asemenea, este necesar un decret prezidenţial pentru a redenumi capitala fostei republici sovietice, în timp ce Tokaev, în vârstă de 69 de ani, este în favoarea revenirii la vechiul nume.

Astana a fost redenumită Nur-Sultan în martie 2019 în onoarea fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev, care a demisionat atunci după aproximativ trei decenii la putere.


Vecin al Chinei cu 18,5 milioane de locuitori, Kazahstanul a fost zdruncinat de proteste sângeroase la începutul acestui an.

În urma tulburărilor, Nazarbaev şi familia sa au fost alungaţi de pe poziţiile lor de putere rămase. Până atunci, Nazarbaev era considerat cel mai puternic om din ţară, chiar şi după demisia sa.

Peste 1 milion de locuitori trăiesc în metropola din nordul Kazahstanului, care a fost construită în stepă nisipoasă.

Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China

În perioada în care s-a aflat la putere, Nazarbaev a cerut construirea capitalei ţării cu clădiri futuriste modelate după cele din statele din Golf. I-a dat numele neutru de Astana, capitală în kazahă, în 1998.

În epoca sovietică, centrul de putere al republicii bogate în resurse era la Almatî, cel mai populat oraş din sudul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.