StiripesurseSintezeO altă clădire S-A PRĂBUŞIT în Iran (VIDEO)! Sunt morţi şi...

O altă clădire S-A PRĂBUŞIT în Iran (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru au fost rănite joi din cauza prăbuşirii unui imobil în vestul Iranului, la două săptămâni după căderea unei clădiri în sud-vestul ţării, au anunţat media oficiale, potrivit AFP şi agerpres.

”Până în prezent, două persoane şi-au pierdut viaţa, patru sunt rănite şi cel puţin o altă persoană este dată dispărută”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă naţionale iraniene, Mojtaba Khaledi, pentru postul public de televiziune.

Citeşte şi: Un avion militar S-A PRĂBUŞIT în SUA – Black News

Clădirea cu trei etaje, situată în oraşul Nowsud, din provincia Kermanshah, s-a prăbuşit în urma unei scurgeri de gaz, a explicat guvernatorul districtului Paveh, Ardeshir Rostami, citat de agenţia de presă oficială Irna.


În 23 mai, un imobil cu 10 etaje aflat în construcţie din oraşul Abadan, din provincia Khuzistan (sud-vest), s-a prăbuşit, ceea ce a cauzat moartea a 43 de persoane. În ancheta lansată de autorităţi ulterior au fost arestate 13 persoane, printre care şi foşti primari.

Citește și: Joe Biden: Democraţia este ‘un element esenţial’ pentru viitorul continentului american – Black News

Catastrofa a fost una dintre cele mai grave din Iran în ultimii ani şi a suscitat manifestaţii împotriva autorităţilor, acuzate de corupţie şi incompetenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.