StiripesurseSintezeO altă MOLIMĂ periculoasă face ravagii în Irak

O altă MOLIMĂ periculoasă face ravagii în Irak

Publicat:

Cel puţin 12 persoane au murit în acest an în Irak din cauza febrei Crimeea-Congo, potrivit unui nou raport publicat marţi de autorităţi, care încearcă să limiteze răspândirea acestei boli virale transmise de animale, informează AFP, potrivit agerpres.

Transmiterea acestei febre hemoragice la om se produce “fie prin muşcături de căpuşe, fie prin contact cu sângele sau ţesuturile animalelor infectate, în timpul sau imediat după sacrificare”, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Virusul provoacă moartea în 10% până la 40% din cazuri.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

“Numărul total al cazurilor de febră hemoragică este de 55, inclusiv 12 decese”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Seif al-Badr.

Aproximativ 29 de cazuri, inclusiv 6 decese, au fost înregistrate în Dhi Qar, o provincie săracă şi rurală din sudul ţării, unde sunt crescute vite, oi, capre şi bivoli, animale care sunt potenţiale gazde intermediare ale febrei hemoragice Crimeea-Congo (FHCC).


Într-un bilanţ anterior, anunţat vineri seara, au fost raportate 40 de cazuri la nivel naţional, inclusiv opt decese.

“Nu am ajuns la stadiul de epidemie, dar contaminările sunt mai mari decât anul precedent”, a declarat Badr, marţi, pentru AFP.

“Procedurile adoptate de diferitele autorităţi competente nu sunt aplicate, în special în ceea ce priveşte sacrificarea”, a recunoscut el.

Autorităţile vizează abatoarele care nu respectă protocoalele de igienă. Mai multe provincii au interzis orice intrare şi ieşire a vitelor din regiune şi au lansat campanii de dezinfecţie în rândul bovinelor.

Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

În ultimele zile, regiunile ţării au anunţat pe rând apariţia câte unui prim caz la nivel local – luni, la Najaf (centru) şi anterior în Ninive (nord) sau Kirkuk, la nord de capitală.

Potrivit Ministerului irakian al Sănătăţii, persoanele cele mai afectate de febră hemoragică sunt crescători de vite şi lucrători din abatoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.